Tom Cruise este unul dintre cei mai bogați actori din lume și își permite tot felul de extravaganțe, cum ar fi să plătească milioane de dolari pentru a cumpăra o insulă.
Starul se gândea să cumpere un „colț de Rai” în Hawaii – insula Lanai -, care ar fi costat 25 de milioane de dolari, dar între timp s-a răzgaâdit și va cumpăra o insulă în regiunea exclusivistă Far North a Noii Zeelande, la peste 10.000 de kilometri distanță de Hollywood.
Katie, Tom și Suri
În 2003, Tom a petrecut ceva vreme în Noua Zeelandă, pentru a filma „The Last Samurai” și iubește această zonă, potrivit declarațiilor unei surse din anturajul său.
Ideea este ca actorul să construiască acolo o „fortăreațăă” în care să se poata refugia cu familia sa, departe de ochii curioșilor.
Tom Cruise are trei copii: Connor, în vârstă de 18 ani, Bella, în vârstă de 20 de ani, din relația cu actrița Nicole Kidman, și Suri, în vârstă de 7 ani, din relația cu actrița Katie Holmes.