Tom Cruise a participat ca spectator la un meci al echipei de baseball San Francisco Giants și a uimit audiența cu un chip umflat, de nerecunoscut.
Imaginile au fost făcute publice de site-ul de știri mondene Page Six din SUA. Starul unor filme de acțiune de succes, precum „Mission: Impossible”, în vârstă de 59 de ani, a fost văzut cu fața umflată, în special în zona obrajilor și a bărbiei. Imaginile i-au făcut pe mulți fani ai actorului să creadă că acesta a suferit o intervenție chirurgicală estetică.
Tom Cruise is in attendance at @SFGiants game tonight. It is Fleet Week in San Francisco #ResilientSF #Postseason pic.twitter.com/uRGX98xv6X
— Chris Alvarez (@CAlvarezABC7) October 10, 2021
Mai mulți spectatori au făcut și au publicat fotografii cu starul, iar imaginile au devenit virale. Unii l-au criticat, iar alții i-au luat apărarea. „M-am săturat că pe Twitter oamenii sunt criticați pentru fluctuațiile lor de greutate. (…) Nu mai fiți grosofobi!”, a scris unul dintre ei.
CITEȘTE ȘI: Mașina lui Tom Cruise din „Risky Business”, vândută pentru 2 milioane de dolari (VIDEO)
Tom Cruise a fost jefuit în Marea Britanie
Printre spectatorii meciului de baseball au fost unii care s-au gândit că este vorba de o glumă, mai precis că au de-a face cu un imitator al acestuia. Actorul părea oricum fericit, chiar dacă un pic jenat să fie fotografiat de atât de multă lume. Aceasta nu este pentru prima dată când starul apare cu un chip înroșit și diferit. Același lucru s-a întâmplat în 2016.
Foto: Profimedia Images