Tom Cruise a marcat „Ziua Top Gun” cu o imagine inedită; de ce Kelly McGillis nu joacă în noul film

De: Ana Obretin / 14.05.2021, 12:29
Tom Cruise a marcat

Tom Cruise a sărbătorit „Ziua Top Gun” lansând o imagine inedită din culisele „Top Gun: Maverick”, continuarea celebrului film de la premiera căruia se împlinesc 35 de ani, cu noi actori în distribuție, dar din care lipsește Kelly McGillis, interpreta iubirii din tinerețe a personajului principal.

Fotografia îl arată pe Tom Cruise admirând o imagine din filmul original.

“#TopGunDay este o zi creată și dedicată fanilor”, a scris Cruise pe contul său de Instagram. “Abia aștept ca voi să vizionați ‘Top Gun: Maverick’ mai târziu, anul acesta”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Tom Cruise (@tomcruise)

Ziua Top Gun este marcată pe 13 mai, deși premiera filmului original a avut loc pe 16 mai, în 1986, potrivit Collider.

După mai bine de 30 de ani de serviciu în marina militară ca unul dintre cei mai buni piloți de luptă, Pete „Maverick” Mitchell (Tom Cruise) rămâne activ, refuzând să-și încetinească ritmul și să nu mai facă ceea ce îi place cel mai mult, adică să zboare. În timp ce pregătește un grup de piloți pentru o misiune specială, la care niciun „Top Gun” în viață nu a participat vreodată, el îl întâlnește pe Bradley Bradshaw (Miles Teller), care are porecla „Cocoș”, fiul regretatului prieten al lui Maverick ofițerul Nick Bradshaw (Anthony Edwards), cunoscut sub numele de „Gâscă”.

Confruntându-se cu un viitor incert și gestionând probleme cu fantomele din trecutul său, Maverick trebuie să își depășească cele mai profunde temeri cu privire la o misiune care cere sacrificii extreme de la cei care vor fi aleși să o îndeplinească.

Regizat de Joseph Kosinski și cu un scenariu semnat de Christoipher McQuarrie și Peter Craig, filmul îi are în rolurile principale pe Tom Cruise, Miles Teller, Val Kilmer și Jennifer Connelly.

(FOTO: Kelly McGillis, în 2019)

În noul film nu apare Kelly McGillis. În vârstă de 63 de ani, actrița, care este de nerecunoscut în prezent, a declarat în urmă cu doi ani că nu va juca în noul film pentru că pur și simplu nu i s-a cerut.

„Top Gun: Maverick” va fi lansat pe 19 noiembrie 2021.

CITEȘTE ȘI: „Top Gun”, „James Bond 25” – care au fost cele mai așteptate filme în 2020 amânate pentru 2021

China face propaganda militara cu secvente din „Top Gun”

Tom Cruise, despre motivația de a lucra în pandemie: “Oamenii mei și-ar fi putut pierde casele”

Tom Cruise, în viață ca-n filme: Și-a salvat cameramanul dintr-un accident de tren (FOTO)

Foto: Profimedia Images