Desi zvonurile despre Eminem s-au mai linistit in ultima vreme, cartea pe care mama artistului o va scoate pe piata va isca neindoielnic o serie de noi scandaluri.
In "My Son Marshall, My Son Eminem", Debbie Nelson intentioneaza sa scoata la iveala adevarul despre rapper. Nelson povesteste ca Eminem a inventat toate povestile cum ca ar fi avut o copilarie dramatica de dragul publicitatii.
"Dupa primul sau album, s-a reinventat sub forma unui "gunoi alb" care avea o mama denaturata. Am fost socata cand am auzit versurile primelor melodii dar el m-a asigurat in permanenta ca era doar o gluma… iar eu am fost de acord sa continuu sarada de dragul lui Marshall."
Dupa ani si ani in care toti fanii artistului au inceput s-o insulte si s-o blameze, Debbie s-a hotarat sa indrepte lucrurile si sa spuna adevarul.
In carte ea mai povesteste ca Marshall era un copil timid si atat de gelos pe noul iubit al mamei sale incat nu l-a lasat pe acesta sa doarma alaturi de sotia lui in noaptea nuntii. Mai mult, se pare ca artistul si-ar fi batut mama cand a implinit 23 de ani.
In ciuda presupuselor suferinte la care a fost supusa, Debbie Nelson spune ca nu-si condamna fiul si ca nu e suparata pe el. "Fiul meu n-a intentionat ca eu sa devin obiectul urii fanilor sai", scrie ea.
Purtatorii de cuvant ai rapperului nu au putut fi contactati pentru lamuriri.