TIMM 2006 își deschide porțile
TIMM 2006 își propune sa asigure contextul în care IMM-urile sa își expuna produsele și serviciile și în același timp, sa cunoasca ofertele instituțiilor guvernamentale, ale bancilor, companiilor de finanțare și ale organismelor de formare și dezvoltare profesionala.
ANIMMC va organiza de asemenea patru ediții regionale ale Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – TIMM 2006, în Constanța, Craiova, Timișoara și Vaslui.
La târg s-au înscris deja peste 200 de expozanți, înscrierile urmând a fi încheiate la sfârșitul acestei saptamâni.
Participarea la târg a expozanților și a vizitatorilor este gratuita.
În cadrul TIMM 2006 se vor desfașura o serie de conferințe și seminarii care ofera soluții, raspunsuri și direcții de urmat pentru dezvoltarea competitivitații IMM-urilor în contextul viitoarei integrari a României în Uniunea Europeana.
Pentru creșterea competitivitații economice, IMM-urile au nevoie de sprijin real, obiectivul putând fi atins numai prin facilitarea contactelor directe între agenții economici și furnizorii de servicii sau produse financiar – bancare specializate, consultanța și alternative de finanțare. Din aceasta perspectiva, organizarea celei de-a V-a ediții a TIMM 2006 va asigura participanților accesul la informații de actualitate privind soluții și alternative de finanțare, precum și posibilitatea de a obține raspunsuri la problemele cu care se confrunta.
Fondurile destinate sprijinirii întreprinderilor mici si mijlocii sunt în acest an de 246,7 milioane de RON, suma de 2,5 ori mai mare fața de anul anterior, bugetul fiind distribuit în funcție de situația existenta în fiecare societate care aplica la programele de finanțare oferite de catre ANIMMC, precum și de un plafon limita standard, stabilit de ANIMMC.
Din totalul firmelor active care au depus bilanț la finele exercițiului financiar se încadreaza în categoria IMM-urilor un numar de 455.574, reprezentând 99,5% din totalul firmelor. Comparativ cu 2001 s-a înregistrat o creștere de 12,6% a numarului de IMM-uri.
În ceea ce privește dificultațile cu care IMM-urile se confrunta în activitatea actuala, cele mai multe întreprinderi investigate au indicat fiscalitatea 68,24%, birocrația 66,31%, accesul dificil la credite 42,49%, întârzierile în plata facturilor 40,41%, scaderea cererii interne 39,13%, corupția 38,77%, dobânzile ridicate la credite 38,13%, angajarea, pregatirea și menținerea personalului 36,55%, controalele excesive 34,84%, inflația 29,33%, concurența produselor din import 19,10%, aprecierea monedei naționale 12,59%, ca fiind cel mai des întâlnite.
În 2006, Guvernul României, prin Agenția Naționala pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, ofera suport sectorului IMM, prin programe specifice de dezvoltare, în scopul creșterii competitivitații lor într-o piața globala. Dintre acestea, enumeram:
– Programul național multianual pe perioada 2002 – 2006 de susținere a investițiilor realizate de catre întreprinderi nou-înființate și microîntreprinderi, precum și a investițiilor de modernizare/retehnologizare a întreprinderilor mici și mijlocii;
– Programul național multianual pe perioada 2006 – 2009 pentru susținerea accesului microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici la servicii de instruire și consultanța;
– Programul național multianual pe perioada 2006-2009 de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea exportului; Programul privind creșterea competitivitații IMM-urilor prin implementarea și certificarea sistemelor calitații;
– Programul de dezvoltare și modernizare a activitaților de comercializare a produselor și serviciilor de piața; Programul pentru informarea și educarea comercianților;
– Programul național multianual pe perioada 2006-2009 pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului
– Programul pentru sprijinirea dezvoltarii întreprinderilor mici și mijlocii prin fonduri în limita sumelor platite pentru profitul reinvestit.
Mesajul Domnului Eugen Ovidiu Chirovici, Președinte ANIMMC
„Ingredientele unei rețete de succes în afaceri, precum tenacitatea, onestitatea, seriozitatea, viziunea, în mod obligatoriu trebuie sa fie completate și cu altceva. În mediile economice concurențiale, experiența celor care au facut fața provocarilor poate reprezenta avantajul decisiv în raport cu competiția.
Pornind de la acest raționament, dorim ca cea de-a V-a ediție a Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – TIMM 2006 sa asigure accesul la resurse pentru creșterea calitații și dezvoltarii mediului de afaceri din România.
Ne-am dorit sa organizam acest eveniment într-un mod cât mai puțin formal și festivist, pentru a-i conferi acea dimensiune pragmatica fara de care orice demers de acest gen ramâne lipsit de eficiența reala. TIMM 2006 se dorește a fi spațiul în care afacerile, inițierea și/sau extinderea acestora, oferta de finanțare/garantare și consultanța, dar și programele guvernamentale sau nonguvernamentale de sprijin financiar, sa se constituie într-un tot unitar și coerent.
Ca urmare a solicitarilor și nevoilor mediului de afaceri, anul acesta Târgul are o noua secțiune, aceasta constând în amenajarea unui spațiu de expoziție dedicat întreprinderilor producatoare și prestatoare de bunuri și servicii, unde acestea își pot promova propria oferta.
În perspectiva integrarii în structurile economice și politice ale Uniunii Europene, consideram ca este nevoie mai mult ca oricând de comunicare între diferitele componente ale societații românești, în general, și între instituțiile ce activeaza, dar, mai ales, care influențeaza sfera economica, în particular. Uniunea Europeana înseamna printre altele și un „test” de verificare a aptitudinilor naționale de a construi mecanisme și structuri economice viabile în condiții de libera concurența.
În alta ordine de idei, dorim sa-i informam pe actualii și potențialii întreprinzatori ca pentru a fi „La TIMMp pentru afaceri”, îi așteptam în perioada 4-6 mai 2006 la Romexpo, pavilioanele II și XII, pentru a se informa și pentru a apela la cele mai potrivite programe, produse și alternative de finanțare pentru dezvoltarea și promovarea afacerilor, toate acestea putând fi regasite sub cupola evenimentului.
În ce masura am reușit sa atingem sau doar ne-am apropiat de acest obiectiv, veți decide singuri”.