Timișoara: Tramvai dotat cu internet și dozatoare de bere, de închiriat în scop turistic
Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) a investit 40.000 de lei, bani proveniți din fonduri proprii, pentru recondiționarea unui tramvai vechi de 37 de ani. Acesta a fost dotat cu internet, dozatoare de bere, aparat pentru cafea, chiuvetă și toaletă, cuptor cu microunde și două frigidere.
„Am considerat că poate ar fi apreciat un astfel de demers, o amenajare a unui tramvai vechi, astfel încât să poată fi folosit pentru circuite în scop turistic sau chiar scop de agrement, pur și simplu. Să se poată servi ceva într-un cadru civilizat. S-a făcut o amenajare a unui tramvai din 1976, cu tot ce trebuie pentru a asigura un confort la nivelul pretențiilor noastre de astăzi, inclusiv internet există în acest tramvai. Vrem ca el să fie folosit nu numai la diverse ocazii și să poată fi închiriat de către cei ce doresc să facă circuite în scop turistic. Vrem ca Timișoara să aibă cât mai multe elemente de atractivitate. De altfel, cred că toată lumea a putut remarca faptul că Timișoara este, în ultima vreme, mult mai vizitată. În fiecare week-end putem vedea în Piața Victoriei numeroase grupuri de turiști”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Primarul crede că investiția RATT în acest tramvai va fi amortizată în cel mult doi ani.
Citește mai mult despre tramvaiul recondiționat pentru turiști, pe Mediafax.