Legendarul basist american Tim Bogert, fondator al trupelor Vanilla Fudge, Cactus și Beck, Bogert & Appice, a murit la vârsta de 76 de ani.
Vestea despre decesul său a fost anunțată de colaboratorul său frecvent și colegul de trupă Carmine Appice.
„Tim era un basist unic. El a inspirat mulți, mulți basiști din întreaga lume. (…) Tim a introdus un nou nivel de virtuozitate în ceea ce privește interpretarea la chitară bas în rock”, a scris Appice într-un mesaj pe Facebook.
„Nimeni nu a cântat ca Tim. A creat solo-uri de bas care stârneau frenezie în public de fiecare dată când interpreta unul. Și a cântat un solo diferit la fiecare concert. El era ultimul dintre basiștii legendari din anii ’60”, a mai scris acesta.
Bogert a înființat trupa rock Vanilla Fudge în anii ’60, cu Appice, Vince Martell și Mark Stein. Au înregistrat cinci albume între 1967 și 1969, care au inclus coveruri de succes ale pieselor „You Keep Me Hangin’ On” (Supremes) și „Ticket to Ride” (The Beatles). În 1970, Vanilla Fudge s-a destrămat, iar Bogert și Appice au creat trupa Cactus împreună cu chitaristul Jim McCarty și solistul Rusty Day. Grupul a rezistat doar doi ani, iar Bogert și Appice au făcut echipă cu chitaristul Jeff Beck pentru a forma trioul Beck, Bogert & Appice. Au lansat un album în 1973 și s-au despărțit în anul următor.
Bogert s-a alăturat apoi formației Bobby and the Midnites, un proiect creat de Bob Weir de la Grateful Dead. Deși a fost în turnee cu acest grup, l-a părăsit înainte de lansarea albumului lui de debut, pentru a se alătura trupei britanice Boxer, în 1977. În 1981, Bogert a devenit membru al Musicians Institute din Los Angeles și a continuat să înregistreze, lansând albumul solo „Master’s Brew”, în 1983, și „Mystery”, cu Vanilla Fudge, în 1984.
În 1999, Bogert și-a lăsat amprentele pe Hollywood Rock Walk of Fame, fiind astfel recunoscută pentru contribuția sa la dezvoltarea muzicii rock. Bogert a continuat să meargă în turnee cu diferite trupe până în 2009, când s-a retras de pe scenă.
CITEȘTE ȘI: Regizorul britanic Michael Apted a murit la 79 de ani
FOTO: Profimedia Images