Tichetele de masă, înlocuite cu carduri preplătite

31 10. 2014, 11:00

Companiile emitente și acceptatorii de plăți au demarat deja proiectul de digitalizare a tichetelor de masă. Sunt așteptate doar normele de aplicare ale legii care reglementează procesul pentru ca sumele aferente tichetelor de masă să fie plasate pe carduri preplătite, scrie economica.net

„Este o evoluție importantă nu numai pentru companiile emitente de tichete de masă – care nu vor mai tipări tichetele și vor scăpa de o mulțime de probleme logistice legate de producția și distribuția acestora – ci și pentru comercianți. O plată cu un card durează considerabil mai puțin decât una care implică tichete de masă, sumele se pot valorifica integral, fără rotunjiri în sus sau în jos cum se întâmpla când aveai tichete de valoare fixă, rulajul la casele de marcat va fi mai mare, oferind totodată costuri mai mici pentru toți partenerii implicați precum și un control mult mai bun pentru utilizatori și Ministerul Finanțelor Publice”, explică Cosmin Vladimirescu, general manager la Mastercard.

Un angajat care va avea un card în loc de tichete de masă va putea folosi și fracțiuni din valoarea unui tichet.