Tibor Moldovan a renuntat la cercel pentru turneul din Cipru
Atacantul echipei Apulum Alba Iulia, Tibor Moldovan, a declarat, marți, la reunirea lotului echipei naționale, ca și-a scos cercelul din ureche pentru a avea evoluții bune în turneul de pregatire pe care reprezentativa României îl va efectua în Cipru.
Moldovan a menționat ca primul lucru pe care l-a facut dupa ce a fost chemat la lot a fost acela de a o suna pe mama sa și a adaugat ca a renunțat la cercel din superstiție.
Atacantul formației Apulum a afirmat ca nu se aștepta sa fie convocat de selecționerul Anghel Iordanescu și ca vrea sa demonstreze ca merita locul în echipa naționala. Referitor la un eventual transfer la Dinamo, Moldovan a spus ca dorește sa ramâna, cel puțin în acest retur, la Apulum Alba Iulia.
Golgeterul turului, Ionel Danciulescu, a declarat ca se aștepta la aceasta convocare, data fiind forma foarte buna din acest sezon. Danciulescu a afirmat ca deocamdata ca nu se pune problema vreunui transfer în strainatate.
Florentin Petre a precizat ca a primit promisiuni din partea conducatorilor clubului Dinamo ca, în eventualitatea vreunei oferte din strainatate, nu se vor opune transferului sau. Petre spera ca acest turneu sa fie o rampa de lansare catre un club din strainatate. „Sper sa cîștig campionatul cu Dinamo și apoi mai vedem. Ma bucur mult pentru Danciulescu ca s-a întors la echipa naționala, sunt fericit pentru el, pentru ca merita, a marcat foarte multe goluri în turul acesta și este singurul jucator din Divizia A care are peste 100 de goluri, o realizare extraordinara”, a subliniat mijlocașul dinamovist.
Atacantul echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare, Ciprian Marica, a declarat ca este mîndru sa lupte pentru echipa naționala și ca spera sa ajunga la o înțelegere cu FC Dinamo pentru prelungirea contractului. „Sistemul de campionat cu 18 echipe mi se pare benefic, cu cît sunt mai mulți jucatori, cu atît mai bine”, a comentat Marica.
Florin Șoava a menționat ca venirea sa la lotul național reprezinta o continuare a perioadei de pregatire pe care a efectuat-o alaturi de gruparea Rapid. „Acest turneu este bine venit, deoarece nu se pune accent pe pregatirea fizica, pe care am facut-o deja. Acum vom lucra mai mult cu mingea, vom juca partide amicale”, a precizat jucatorul rapidist.
Șoava nu crede ca organizarea campionatului cu 18 echipe este o idee buna. „Numarul jucatorilor români care au valoare este din ce în ce mai mic și, așa cum se știe, cum se ridica un jucator, imediat îl exportam, de aceea eu zic ca nu este o idee prea grozava. Nu știu daca vor aparea meciurile strategice, eu unul aș vrea sa dispara definitiv”, a spus jucatorul de la Rapid, care a adaugat ca se bucura pentru întoarcerea marocanului Noureddine Ziyati la formația giuleșteana.
Atacantul rapidist Daniel Niculae a subliniat ca, daca ar putea, ar intra într-o formație de muzica rap. „Îmi place sa ascult muzica, mai citesc ziare, o carte, mai ales acum, în cantonamente. Daca aș face o formație de muzica, aș face-o cu Dolha, pentru ca și lui îi place rap-ul. Porecla mea de «Bujie» este mai veche, tot de la fotbal, cînd jucam cu prietenii. Unul era Pele, unul Maradona și tot așa”, a spus Niculae.
Fundașul rapidist Adrian Iencsi a afirmat ca va ramîne la Rapid cel puțin pîna în vara și ca jucatorii convocați la echipa naționala trebuie sa fie mult mai concentrați decît pîna acum. „Pentru turneul din Cipru au fost convocați cei mai buni jucatori din țara și sînt sigur ca vor confirma. Așteptam rezultate bune și sper ca finalul sa fie calificarea la CM”, a spus Iencsi.
Andrei Cristea a declarat ca își dorește în continuare sa ajunga la Rapid. „Ma bucur ca un club ca Rapid vrea sa ma achiziționeze. Și eu îmi doresc acest lucru. Nu știu daca se ajunge mai ușor de la Bacau la echipa naționala, dar sper sa confirm în meciurile din Cipru. Nu știu daca voi ajunge la Rapid chiar în Cipru, depinde de conducatorii cluburilor. Cred ca sînt șanse de 50 la suta sa ma transfer la Rapid”, a spus mijlocașul bacauan, care crede ca organizarea campionatului cu 18 echipe este în folosul fotbalului. „Vor fi mult mai mulți jucatori de Divizia A, vor fi mult mai multe meciuri, cred ca va crește și nivelul calitativ al jocurilor”, a adaugat Cristea.
Ionuț Stancu spera sa debuteze la echipa naționala în Cipru și a declarat ca fotbalul românesc a fost afectat de cazul coechipierului sau Lucian Badaluța, prins furînd în Italia. „Nu știu cît a fost adevar și cît nu a fost, însa ne afecteaza pe toți și acum tot fotbalul românesc e vazut prin prisma faptului ca s-a întîmplat acest lucru. În ceea ce ma privește, faptul ca scriu poezii este un hobby al meu, fotbalul este meserie, pasiune și pentru fotbal îmi dedic tot timpul. Nu ma intereseaza prea mult poeziile, asta este cultura generala și doar atît”, a spus Stancu.
Sorin Ghionea a spus ca aceasta convocare i-a produs o mare bucurie. „Cred ca am fost chemat datorita faptului ca sînt într-o forma buna și datorita parcursului bun al echipei (n.r. – Oțelul). Cred ca acest turneu este de bun augur, va ridica potențialul unor jucatori noi”, a spus fundașul galațean.
În perioada 10-22 februarie, reprezentativa României va participa la un turneu de pregatire în Cipru, la care vor mai fi prezente selecționate din Armenia, Belarus, Cipru, Georgia, Kazahstan, Letonia și Ungaria. Fotbaliștii români vor întîlni echipa Georgiei, pe 18 februarie, urmînd ca, a doua zi, în funcție de rezultat, sa joace fie cu învingatoarea, fie cu învinsa din meciul Cipru – Belarus.