Ce făcea ieri Nadine, în jurul orei 16.00, îmbrăcată în costum popular, la Universitate, în faţa statuii de la Teatrul Naţional? Vedeta s-a aflat în postura de model, fiind încântată să realizeze un shooting pentru promovarea colecţiei de primăvară-vară 2013, „LOST” Tradiţie în modernitate – o provocare!, care poartă semnătura designerului Dorin Negrău. Imbrăcată într-un costum popular din zona Bihor, vechi de 50 de ani, care a aparţinut bunicii creatorului de modă, cântăreaţa arăta cum nu se poate mai bine. Cu părul strâns într-o coadă împletită şi cu un machiaj cât se poate de natural, Nadine a făcut deliciul trecătorilor şi curioşilor care se opreau să o admire! A fost pentru prima oară când a îmbrăcat un costum popular de colecţie şi s-a simţit minunat!
„Am fost onorată că Dorin Negrău m-a ales să port o bijuterie de familie, un costum cusut de bunica lui şi la fel de mult, mi-a plăcut că a fost necesar să fiu nemachiată. M-a bulversat panica în care am intrat la auzul cerinţei şi m-a durut că este nevoie de aşa un mare curaj, pentru a ieşi pe stradă, natural, aşa cum am fost lăsaţi. Azi dimineaţă mă uitam choirâş la trusa de farduri, cred că în vreo oră, două, o să zboare pe geam. M-am săturat să am stresul fardului şi când mă duc la piaţă. Parcă mi-a spălat cineva creierii. De azi, all naturel !”, spune Nadine.
„Colaborarea cu Nadine a venit firesc, fiind una dintre puţinele persoane publice care are un comportament natural în zâmbet şi priviri, calităţi pe care recunosc că le-am remarcat încă de când era la primul ei show televizat! Cu siguranţă vom colabora şi în proiectele noastre viitoare!”, a completat designerul Dorin Negrău.
Designerul Dorin Negrău îşi lansează colecţia de primăvară-vară 2013, drept pentru care a pregătit show-ul „LOST” – Tradiţie în modernitate – o provocare! Summer 2013, care va fi prezentat în faţa invitaţilor şi a presei pe data de 30 octombrie, ora 19.00, la Biblioteca Naţională!
Noua colecţie a creatorului de modă aduce elemente din portul tradiţional din zona Bihor, folosind ca şi element de pornire costumul popular realizat acum 50 de ani de către bunica designerului. Totodată, Negrău sărbătoreşte şi 20 de ani de activitate în modă!