Thor – Samoyedeul care roade mobila

08 02. 2002, 15:53
,,Am un catel de 6 luni, din rasa Samoyede, pe care il iubesc foarte mult, insa nu mai stiu ce sa fac. Parca o face dinadins: de cate ori plec de acasa si nu il pot lua si pe el, gasesc cate ceva stricat. Ba imi roade un pantof, ba imi roade mobila – cam asa suna primul apel pe care l-am

,,Am un catel de 6 luni, din rasa Samoyede, pe care il iubesc foarte mult, insa nu mai stiu ce sa fac. Parca o face dinadins: de cate ori plec de acasa si nu il pot lua si pe el, gasesc cate ceva stricat. Ba imi roade un pantof, ba imi roade mobila – cam asa suna primul apel pe care l-am primit in legatura cu nazdravaniile lui Thor.

Multi caini se manifesta in felul acesta. Thor a ros doar coltul canapelei, dar sunt caini care rod obiecte personale ale stapanului, altii rod tencuiala de pe perete, iar altii formeaza o fixatie pe cate o priza.

Trebuie mentionat ca acesti caini au fost, in general, favorizati, bucurandu-se, permanent, de prezenta unuia dintre membrii familiei. In acelasi timp, acesti caini sunt rasfatati si complet needucati.

Pe baza comportamentului oferit de familie, cainele isi formeaza intreg echilibrul, iar daca, de exemplu, timp de 1-2 luni cainele a avut parte de companie permanenta, ii va fi foarte greu sa accepte ca persoana cu care a stat de obicei are acum un program diferit, iar el trebuie sa stea singur acasa.

Cainele nu intelege schimbarea, se simte singur, abandonat si se incarca de stres. Un caine dependent de prezenta unuia dintre membrii familiei isi insoteste stap nul peste tot prin casa, il urmareste ca o umbra, cere permanent sa fie in centrul atentiei (am vazut cazuri in care cainele nu accepta sa fie ignorat si incepea sa latre atunci cand stapanul isi concentra atentia catre altcineva sau chiar cand vorbea la telefon, potolindu-se doar daca era mangaiat sau chemat de catre stapan).

Pentru multi posesori de caini poate fi magulitoare o asemenea dovada de dependenta, de dragoste fara margini, iar daca exista siguranta ca programul respectivilor posesori nu va suferi modificari, acest tip de comportament nu va duce la activitati distructive.

La cainii dependenti de stapan, aceasta activitate distructiva apare ca o supapa de eliberare a stresului creat de sentimentul de abandon (cainele realmente sufera de singuratate), iar stresul este eliberat prin activitati care implica rosul.

Sunt caini care isi concentreaza acest tip de activitate asupra obiectelor stapanului, la inceput mirosindu-le profund, racaind, rupand obiectele sau rozandu-le. La fel pot avea de suferit patul in care doarme stapanul, scaunul sau canapeaua – obiecte care sunt marcate de mirosul stapanului.

Alti caini, nu atat de puternic orientati asupra stapanului, dar la fel de obisnuiti cu prezenta cuiva, cu rasfatul, se vor manifesta tot din cauza stresului creat de izolarea de familie, la fel de distructiv, doar ca acestia nu isi vor concentra activitatea asupra unui obiect sau miros anume.

Program de corectare a unui asemenea tip de comportament

Cum acesti caini se incarca de stres in urma izolarii sau a ,,abandonului”, este clar ca se vor apuca de ros in absenta dumneavoastra. La venirea acasa, veti constata ca obiectele personale sunt distruse sau mobila roasa. NU PEDEPSITI CAINELE!

Orice tip de corectie da rezultate NUMAI daca este strict legata de activitatea distructiva. Asadar, corectia trebuie aplicata in timpul actiunii sau la 1-2 secunde dupa aceea. Cum la venirea acasa este practic imposibil sa aflati cand anume a avut loc distrugerea obiectelor, o corectie de orice tip nu va putea fi asociata cu ce a facut cainele in absenta dumneavoastra, ci, mai degraba, va fi asociata cu revenirea dumneavoastra acasa.

Ar trebui sa scoateti cainele din camera unde se afla obiectele distruse si, in absenta cainelui, sa faceti curatenie.

Lovirea cainelui si atentionarea asupra obiectelor roase ii vor atrage atentia asupra lor, iar rezultatul va fi, eventual, o ura asupra acestor obiecte si, ca urmare, le va roade din nou. S-ar cere mai degraba tratarea radacinilor unui asemenea comportament. Iar radacinile sunt atasamentul excesiv, dependenta si rasfatul.

Solutia ar fi sa impuneti o distanta, o raceala in relatia cu cainele. Cu alte cuvinte, acordati atentie cainelui doar in urma executarii unei comenzi. Incepeti un program simplu de educare, care trebuie sa includa comenzile AICI, SEZI, CULCAT, dar si asteptarea.

Se va impune eliminarea emotiei la plecarea de acasa si la revenire. Ignorati cainele cu 10-15 minute inainte de a pleca de acasa, iar cand va intoarceti, ignorati-l pentru 5-10 minute. Pentru ca totul sa mearga bine, orice recompensa prin mangaiere trebuie limitata la 2-3 secunde.

Pentru un caine dependent, mangaierea este moneda forte. NU o acordati gratuit sau fara limita, intrucat mangaierea il incarca pozitiv pe catel, atat de puternic incat veti pierde putinul control obtinut. Extrem de importanta va fi impunerea comenzii ASTEAPTa. Veti putea pune cainele in culcat cu asteptare si il veti lasa in comanda, parasind camera pentru cateva secunde, apoi reveniti si recompensati cainele.

Progresiv, asteptarea trebuie prelungita pana la 10-15 minute. In urma insusirii exercitiului de asteptare, cainelui ii va fi mult mai usor sa accepte sa ramana singur acasa.

Folosirea corecta a custilor in educarea cainelui

Pentru situatii aparent fara iesire, situatii in care cainele nu isi schimba comportamentul, exista varianta folosirii unei custi.

Exista doua tipuri de cusca. Prima este din plasa de sarma, iar a doua este din plastic. Ambele tipuri se vand in diferite dimensiuni, asa incat exista o marime potrivita oricarei talii de caine. Folosirea unei custi adauga la tot programul amintit mai sus, punerea cainelui in cusca, cu 10-15 minute inainte de plecarea de acasa.

Eliminarea emotiei se impune cu strictete, intrucat, in cusca, animalul se va tangui, va scheuna sau chiar va latra. Daca il ignorati si pastrati cu rigurozitate programul, cainele se va adapta, iar daca ii veti da de mancare doar in cusca, va ajunge s-o considere spatiul sau personal. ATENTIE! Nu pedepsiti cainele bagandu-l in cusca. Si mai ales nu-l tineti permanent acolo. In perioada programului se impune acordarea de timp pentru plimbare in aer liber, avand in vedere imobilitatea la care il obliga cusca.

Programul pe care l-a parcurs Thor a inclus o perioada de timp de sedere in pensiune. In acest timp, am trecut prin dresaj puternic motivat cu hrana, mangaiere si atentie, iar stapana cainelui a venit zilnic pentru a prelua elementele de dresaj, dar si pentru a-i creea cainelui, artficial, sentimentul de abandon.

Thor a plans cateva zile, apoi, frustrat, a latrat ori de cate ori stapana il baga in padoc dupa ce termina lucrul de disciplina. Dupa aproximativ 12 zile, Thor a invatat sa accepte noul program. Dintr-un caine incapatanat si zgomotos, Thor este acum un caine echilibrat, bucuros sa stea in cusca, accepta orice comanda de disciplina (intrucat aceasta aduce de la sine colaborarea cu stapana sa, atentia acesteia si cate o mangaiere, din cand in cand).

Executa disciplina de companie complexa plus aport, latrat la comanda si refuz de hrana – uimitor pentru un Samoyede incapatanat. Bravo Thor!