The Weeknd, desemnat artistul anului la iHeart Radio Music Awards 2021
Cântărețul canadian The Weeknd a fost desemnat artistul anului la gala iHeart Radio Music Awards 2021, care a avut loc la Dolby Theatre din Los Angeles. În total, artistul a obținut trei premii, inclusiv pentru hitul său “Blinding Lights”, care a fost desemnat melodia anului.
Dua Lipa a fost și ea câștigătoare, la categoria “artista anului”, la același premiu fiind nominalizate și Megan Thee Stallion, Taylor Swift, Ariana Grande și Billie Eilish. Deși n-a fost aleasă artista anului, Taylor Swift a câștigat premiul pentru cel mai bun album pop, pentru “Folklore”, lansat în iulie, anul trecut. Nici Megan Thee Stallion și Beyoncé n-au plecat acasă cu mâna goală, ele câștigând premiul categoriei „cea mai bună colaborare”, pentru remixul piesei “Savage”.
Roddy Rich, trei premii printre care și cel pentru artistul hip-hop al anului
Luke Combs a primit premiul pentru cel mai bun artist country, acesta fiind cel de-al treilea an consecutiv când câștigă acest titlu, iar Elton John a fost recompensat cu Icon Award, trofeu ce i-a fost înmânat de Chris Martin și Lil Nas X.
Nici Roddy Rich n-a stat rău în ceea ce privește premiile, el obținând trei trofee, în categoriile “cel mai bun cântec hip-hop”, cu piesa “The Box”, “cel mai bun artist hip-hop” și “cel mai bun artist hip-hop debutant”.
În ceea ce privește genul rock, trupa AC/DC a câștigat premiul pentru albumul anului, cu materialul discografic “Power Up”.
Printre artiștii care au susținut recitaluri la gală – unde sunt premiați cei mai difuzați artiști și cântecele lor de pe toate platformele iHeartRadio – s-au numărat Usher, care a fost și gazda evenimentului, The Weeknd și Ariana Grande, care și-au prezentat remixul “Save Your Tears”, Demi Lovato și Brandi Carlile.
CITEȘTE ȘI: Harry Styles, The Weeknd, Billie Eilish sunt în fruntea nominalizărilor iHeartRadio Music Awards
Foto: Profimedia Images