The Sun: Radoi va avea salariu saptamânal de 15.000 de lire sterline
Sursa citata noteaza ca oficialii de la Portsmouth i-au depașit pe cei de la Blackburn și Tottenham Hotspur, reușind sa obțina acordul lui Mirel Radoi, pentru suma record de 7 milioane de lire sterline (10,2 milioane de euro).
„Românul, în vârsta de 25 de ani, a fost de acord pentru un contract pe trei sezoane, cu un salariu saptamânal de 15.000 de lire sterline. El are 28 de prezențe în naționala României și a ajutat Steaua sa se califice în semifinalele Cupei UEFA în sezonul trecut”, scrie The Sun.
Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seara, ca transferul lui Mirel Radoi la Portsmouth se va realiza numai în momentul în care gruparea engleza va vira în contul „roș-albaștrilor” cele 11 milioane de euro solicitate pentru jucator.
Oficialul stelist a menționat ca nu a fost contactat de oficialii gruparii engleze, deși miercuri seara aceștia ar fi trebuit sa-i comunice decizia lor cu privire la transferul lui Radoi.
(Redactor: Luminița Turcu; luminita.turcu@mediafax.ro)
Mediafax