După cum ne-am obișnuit deja cu expresia “dacă totul merge conform planului”, chiar la începutul celei de-a doua luni din an, pe 3 februarie, de la ora 21.00, vom avea parte de un concert online, semnat The Mono Jacks.
Trupa va susține un concert în clubul Expirat din București, care va fi transmis în direct pe platforma de streaming streamerse.net. Evenimentul este unul aniversar ce marchează un an de la lansarea celui mai recent album al trupei, intitulat „Gloria”.
Trei categorii de bilete, de la standard la fan și superfan
Biletele au prețuri cuprinse între 35 de lei și 75 de lei, în funcție de categorie, și se găsesc pe iabilet.ro.
Cei patru artiști își vor cânta “Gloria”
„A trecut un an de la concertul de lansare a albumului ‘Gloria’, când 2.000 de oameni au cântat împreună cu noi la Arenele Romane. Pentru mulți dintre fanii noștri, acela a fost ultimul concert live la care au participat înainte să înceapă toată nebunia, iar, pentru noi, amintirea acelei zile a fost un adevărat medicament în lunile de lockdown. Așa că e o mare bucurie să revenim toți patru pe scenă și să cântăm piesele de pe ‘Gloria’. Chiar dacă fanii noștri vor fi acasă și se vor bucura de concert în fața televizorului sau a laptopului, îi vom simți la fel de aproape ca anul trecut la Arene”, au scris cei de la The Mono Jacks pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: David Guetta transformă heliportul de pe Burj Al Arab din Dubai în scenă de concert
Foto: Instagram/ Mono Jacks