Chiar și după ce pandemia de coronavirus a dus la anulare lansării albumului lor din 2020 „Imploding the Mirage‟ precum și a turneului de promovare a acestuia, The Killers vor lansa al șaptelea album de studio, „Pressure Machine‟.
Coprodus de Shawn Everett și Jonathan Rado (Foxygen), noul disc îl găsește pe Brandon Flowers reflectând la anii copilăriei pentrecuți în Nephi, Utah, și poveștile care i-au fost spuse în anii de formare pe care i-a petrecut acolo. „Am descoperit această durere de care nu mă ocupasem. Multe amintiri din timpul meu în Nefi sunt plăcute ”, a spus Flowers. „Dar cele legate de frică sau de tristețe au încă o încărcătură emoțională mare. Am înțeles mai multe acum și, sper, am reușit să fac dreptate acestor povești și vieților din acest mic oraș în care am crescut.” „Pressure Machine‟ este primul album pe care Flowers l-a scris în întregime înainte de a înregistra.
Proiectul este produs de toţi membrii trupei, împreună cu Shawn Everett şi Jonathan Rado, care au mai lucrat şi pentru albumul „Imploding The Mirage”, lansat anul trecut. Din cauza pandemiei, grupul a fost nevoit să îşi anuleze turneul mondial de anul trecut, astfel că a început să lucreze la noi piese.
Albumul a fost înregistrat în Nephi (Utah), oraşul natal al lui Brandon Flowers, solistul trupei. Coperta albumului a fost realizată de Wes Johnson. Mai multe poze realizate de fotograf vor fi incluse în formatul fizic al albumului.
The Killers va susţine în anul 2022 un turneu mondial, pentru promovarea albumelor „Pressure Machine” şi „Imploding The Mirage”.
„Pressure Machine” va fi lansat pe 13 august.
CITEȘTE ȘI: Noul album semnat The Killers va fi foarte diferit față de stilul obișnuit al trupei
Foto: Profimedia images