Actorul Zach Galifianakis, interpretul lui Alan in filmele
francizei de succes „The Hangover”, a confirmat ca va exista o noua
pelicula.
Daca in primul film cei patru prieteni turmentati si-au
facut de cap in Las Vegas, iar
in partea a doua s-au ratacit in Bangkok, in „The Hangover” 3,
Alan evadeaza dintr-un spital de boli psihice cu ajutorul celor
trei prieteni ai sai.
Intr-un interviu pentru revista Rolling Stone, Zach Galifianakis
a spus ca a fost deja gandit scenariul pentru al treilea film, desi
„Marea Mahmureala 2/ The Hangover Part II” abia a avut premiera la
sfarsitul lunii mai.
Bradley Cooper, Ed Helms si Justin Bartha vor juca si in al
treilea film al seriei, formand gasca numita „haita de lupi”, sub
indrumarea regizorului Todd Phillips.
„The Hangover”
continua
Potrivit unor speculatii, Amsterdam ar putea fi orasul ales
pentru desfasurarea actiunii urmatorului film.
De asemenea, presa a scris ca urmatorul film va fi diferit de
celelalte doua, in care cei patru prieteni incearca sa reconstituie
firul evenimentelor petrecute in noaptea dinainte.
„Marea mahmureala 2” a avut incasari de 205 milioane de
dolari in toata lumea, de la premiera in cinematografe,
din 30 mai, iar „Marea Mahmureala
1” a avut incasari de peste 467 milioane de dolari in
cinematografe, iar vanzarile de DVD-uri ar fi sporit această cifra
la peste 600 de milioane de dolari.