“The Grand Budapest Hotel” şi „Boyhood”, cele mai bune filme la Globurile de Aur 2015

De: Nicoleta Nicolae / 12.01.2015, 11:10
“The Grand Budapest Hotel
"The Grand Budapest Hotel", de Wes Anderson, şi "Boyhood", de Richard Linklater, au fost desemnate cel mai bun film-comedie, respectiv cel mai bun film-dramă, la cea de-a 72-a gală a premiilor Globul de Aur, care a avut loc duminică seară, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles (California).
„Hotel Grand Budapest” descrie aventurile lui Gustave H (Ralph Fiennes), un legendar portar la un mare hotel european din perioada interbelică, şi ale lui Zero Moustafa, hamalul hotelului, care devine cel mai bun prieten al său. Inspirat de două cărţi scrise de autorul austriac Stefan Zweig („Suflete zbuciumate/ Ungeduld des Herzens” şi „Rausch der Verwandlung”), filmul prezintă un furt de proporţii şi recuperarea unei picturi renascentiste, dar şi lupta pentru o avere de familie, pe fundalul schimbărilor dramatice ce au afectat Europa, în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial. Alături de Ralph Fiennes, în film joacă actorii F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody şi Tilda Swinton.
 
 
 
„Hotel Grand Budapest/ The Grand Hotel Budapest”, nominalizat la patru categorii, a concurat la premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film-comedie cu „St Vincent”, „Birdman”, „Pride” şi „Into the Woods”.
 
Drama a fost filmată de-a lungul a 12 ani, cu aceiaşi actori, regizorul urmărindu-le evoluţia fizică şi emoţională.
Duminică seară, „12 ani de copilărie” – nominalizat la cinci premii Globul de Aur – a mai primit disticţia pentru cea mai bună regie (Richard Linklater).
 
Eddie Redmayne a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun dintr-o dramă actor graţie evoluţiei sale din filmul „The Theory of Everything”, iar Julianne Moore a fost desemnată cea mai bună actriţă dintr-o dramă pentru prestaţia ei din filmul „Still Alice”.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Lista completă a câştigătorilor Globul de Aur 2015 se poate vedea pe Mediafax!
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
O victorie surprinzătoare a fost repurtată de Amy Adams, care a învins-o pe favorita Emily Blunt („Into the Woods) la categoria „cea mai bună actriţă – comedie/musical” cu rolul din filmul „Big Eyes”, regizat de Tim Burton, în care joacă rolul artistei Margaret Keane. Amy Adams a câştigat un Glob de Aur la aceeaşi categorie anul trecut pentru evoluţia ei din „American Hustle”.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Într-o gală marcată de faptul că puţine vedete au câştigat mult râvnitele trofee, George Clooney a adăugat evenimentului de duminică întreaga aură oferită de statutul său de super-star hollywoodian, atunci când a urcat pe scenă pentru a primi Cecil B. DeMille Award.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Kevin Spacey a câştigat primul său Glob de Aur pentru rolul interpretat în cel de-al treilea sezon al serialului „House of Cards”, produs de platforma online Netflix. „A fost a opta oară când am fost nominalizat. Nu-mi vine să cred că am câştigat”, a declarat starul american.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Serialul „Fargo”, produs de FX, s-a impus la categoria „cea mai bună miniserie TV sau lungmetraj TV”, în defavoarea mareului favorit, serialul „True Detective”, produs de HBO. Starul din „Fargo”, Billy Bob Thornton, s-a impus la categoria „cel mai bun actor dintr-o miniserie TV”.