“The Buried Alive Videos” câştigă Marele Premiu BIEFF 2014

17 12. 2014, 08:00

Ceremonia de premiere a fost prezentată de Juriul BIEFF 2014, format din profesionişti de prestigiu din domeniul cinema-ului contemporan – Anne Delseth – Membru al comitetului de selecţie al Quinzaine des Réalisateurs, Cannes Film Festival; Theus Zwakhals – Selecţioner al secţiunii de scurtmetraj, Festivalul Internaţional de Film Rotterdam; Jonathan Pouthier – Responsabil de programele de cinema, Centre Pompidou Paris; Marion Poeth – Director de program, Festivalul Cinedans Dance on Screen Amsterdam şi Ileana Bîrsan – critic şi jurnalist de film – care au decis:

Marele premiu, în valoare de 3000 de euro (oferit de Institutul Cultural Român şi decernat de domnul Lilian Zamfiroiu – directorul ICR), i-a fost acordat regizorului Roee Rosee pentru filmul THE BURIED ALIVE VIDEOS.

Juriul şi-a motivat astfel alegerea: „Prin intermediul diferitelor stiluri cinematografice şi al umorului absurd, acest film deconstruieşte miturile despre personalităţi politice ale Rusiei şi aduce în discuţie tentaţia şi puterea artei, în special cea avangardistă. Trezind, de asemenea, în rândurile publicului gândirea critică şi un scepticism sănătos în ceea ce priveşte politica, filmul ne aminteşte că până şi un trecut fictiv ar putea altera viitorul real”.

Premiul pentru cea mai bună imagine, în valoare de 1500 de euro (oferit de Cinelab România) i-a fost acordat lui  Menno Otten pentru filmul VIA DOLOROSA. „Realizând o micro-coreografie, prin intermediul close-up-urilor, acest film totodată ieşit din comun şi contemplativ reuşeşte să construiască tensiunea prin accentuarea micilor detalii şi schimbări ale expresiilor faciale şi gesturilor care sunt într-o continuă mişcare în ritm tantric“, a fost motivaţia juriului.

Pentru „întrebuinţarea de found footage într-o manieră poetică, în cadrul unui context politic proeminent şi abilitatea sa de a ne provoca aşteptările prin felul în care tratează intimitatea în subiecte universale”, Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 1000 de euro (oferit de Abis Studio), i-a fost acordat lui Miguel Gomez pentru filmul REDEMPTION.

Menţiunea specială a juriului BIEFF 2014 a revenit regizorului Wojciech Bąkowski pentru DRY STANDPIPE, pentru „luciditatea caracteristică prin intermediul căreia abordează banalităţile vieţii cotidiene şi felul în care transpune sentimente contradictorii în imagini abstracte minimale şi sculpturale“.

Cel mai bun film experimental românesc, oferit tot de Cinelab Romania (în valoare de 1500 de euro), a fost acordat lui Daniel Djamo pentru STORM IS COMING, pe care Juriul l-a descris astfel: „Tratând noţiuni ce ţin de naţionalitate, identitate şi patrie într-o manieră inteligentă, acest film perturbă şi construieşte tensiune la mai multe niveluri. Imaginile nu sunt înrudite cu textul într-un mod evident. În vreme ce stereotipuri existente sunt recunoscute, altele noi sunt aduse la viaţă. Un film care nu oferă soluţii decisive, nici răspunsuri explicite, însă lasă un impact mult mai puternic în mod indirect şi în subconştient”.

Ceremonia de premiere a fost urmată de premiera românească a celei mai recente incursiuni a lui Ulrich Seidl în genul documentarului hibrid, după trilogia Paradise – IN THE BASEMENT.

„La baza lui In the Basement se află noţiunea că fiecare bărbat şi femeie de pe stradă ar putea fi, în secret, un bigot sau un mare cântăreţ de operă. Faptul că In the Basement ia în considerare un spectru larg de posibilităţi în ceea ce priveşte indentităţile secrete este ceea ce face din această explorare a celor mai întunecate colţuri ale psihicului uman egală, dacă nu superioară, celor mai recente ficţiuni narative ale lui Seidl.” (Tomas Hachard, Slant Magazine)

În cadrul celei de-a patra ediţii BIEFF publicul s-a bucurat de 33 de filme în competiţia internaţională, precum şi de proiecţii realizate în cadrul unor parteneriate unice în România, cu festivaluri de film şi instituţii de referinţă din sfera cinema-ului experimental şi a artelor vizuale, dintre care amintim:

•             Quinzaine des Réalisateurs – secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes;

•             IDFA Amsterdam – cel mai important festival european de film documentar;

•             legendarul Festival Internaţional de Scurtmetraj Oberhausen;

•             International Film Festival Rotterdam – unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, atât în ce priveşte numărul de spectatori, cât şi de invitaţi din domeniu;

•             Berlinale Forum Expanded – cea mai îndrăzneaţă secţiune a Berlinalei – lucrări avangardiste, experimentale, eseuri cinematografice, observaţionale, reportaje politice şi formule cinematografice încă nedescoperite;

•             seducătorul program Dance Cinema from the Netherlands organizat în acest an în colaborare cu CINEDANS – Dance on Screen Festival Amsterdam.

Cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF a avut loc în perioada 10-14 decembrie 2014, la CinemaPRO şi Cinema Elvira Popescu.

BIEFF este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Francez, Centrul Ceh, Institutul Balassi, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer, Ambasada Suediei, Ambasada Finlandei, Ambasada Israelului, Accion Cultural Española, German Films, Dacia, ABIS Studio, NouMax, Cinelab, Lara Zankoul Photography, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Galateca, Lente Cafe, La Mama, J’ai Bistrot, Book4travel, Control Club; bilete prin Eventbook.

Parteneri media: 121.ro, AaRC.ro, ApropoTV.ro, ArtOut.ro, Asociaţia Paspartu, B365.ro, CalendarEvenimente.ro, Ca-n filme, Carturesti.ro, CeascaDeCultura.ro, CineFan.ro, Cinemagia.ro, CinemaRx.ro, Cineuropa.org, CooperativaUrbana.ro, Designist.ro, Digi24, DorDeDuca.ro, Expcinema.com, FilmNewEurope.com, FilmReporter.ro, FilmSense.eu, GetLokal.ro, GingerGroup.ro, GQ.ro, HowHipIsThis.ro, iFestival.ro, IQads.ro, LaPunkt.ro, LiterNet.ro, Mediafax.ro, One.ro, OrasulM.eu, PostModern.ro, Revista Arte & Meserii, RomaniaPozitiva.ro, Şapte Seri, societatesicultura.ro, Studentie.ro, Sub25.ro, TOTB.ro, TVR, Urban.ro, Urban Things Romania, VinSiEu.ro, WeART.ro, Ziarul Metropolis.