Teroarea mamelor celibatare
Filmul nu este primul din ultimii ani care aduce în prim-plan o mama singura aparandu-și copilul aflat în pericol. „Panic Room” (2002), cu Jodie Foster, își plasa cele doua protagoniste (mama și fiica) într-o încapere stramta și claustrofobica, asaltata de trei indivizi periculoși. La toata tensiunea furnizata de povestea propriu-zisa se adaugau cateva amanunte care speculau eficient și cinic emoția spectatorului: astmul fetiței și lipsa medicamentelor, starea de surescitare și panica a femeii, zgalțiala periodica a camerei de refugiu, întunericul, izolarea, absența legaturii cu lumea și deci imposibilitatea de-a chema ajutoare.
Toate au funcționat. Succesul filmului lui David Fincher e demonstrat și de faptul ca Jodie tocmai a revenit pe ecrane, cu același rol de mama disperata, în „Flightplan”. Aici ea este pusa într-o situație de-a dreptul aberanta: trezita dupa ce-a ațipit în avion, descopera ca fetița ei lipsește de langa ea, iar personalul de zbor și pasagerii pretind ca femeia n-a fost niciodata însoțita de un copil. Situație asemanatoare cu cea traita de Julianne Moore în „The Forgotten” (2004), interpreta unei eroine careia toata lumea îi spune ca n-a avut niciodata un fiu disparut cu un an în urma într-un accident de avion. Apogeul groazei însa a fost atins de „The Ring” 1 și 2, unde personajul lui Naomi Watts se lupta cu o fantoma ucigașa care voia sa intre în mintea baiețelului ei.
Citește mai multe despre teroarea mamelor celibatare numai în