Terim va semna pe patru ani cu Galatasaray
Președintele clubului Galatasaray, Ozhan Canaydin, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presa, ca Fatih Terim este noul antrenor al echipei din Istanbul, el urmînd sa semneze un contract pe o perioada de patru ani cu aceasta grupare, informeaza agenția de presa Anatolia, citata de site-ul „turk.net”.
Terim a preluat funcția de antrenor principal al echipei Galatasaray în locul tehnicianului român Mircea Lucescu, care a fost demis luni seara. „Ziua de azi este importanta pentru noi toți. Antrenorul din sufletele iubitorilor echipei Galatasaray s-a întors acasa. Sîntem foarte fericiți”, a spus Canaydin, care i-a mulțumit lui Terim pentru ca a acceptat sa revina la Galatasaray în schimbul unei sume de bani mai mica decît cea pe care antrenorul turc ar fi primit-o de la AC Milan fara sa munceasca, daca nu ar fi decis sa-și rezilieze contractul cu acest club.
Fatih Terim, care a fost prezent la conferința de presa, a declarat, la rîndul sau, ca intenționeaza sa faca din Galatasaray un club de talie mondiala și ca îl va readuce la aceasta grupare pe fotbalistul Umit Davala, care s-a transferat, în 2001, la AC Milan. Davala va reveni, joi, la Istanbul, unde va semna un contract cu Galatasaray.
Tehnicianul turc a menționat ca acordul sau cu gruparea din Istanbul este deocamdata verbal deoarece nu și-a reziliat înca înțelegerea cu AC Milan.
Fatih Terim a mai antrenat formația Galatasaray între 1996 și 2000, perioada în care a cîștigat de patru ori campionatul Turciei, de doua ori Cupa Turciei și o data Cupa UEFA, ultima performanța fiind realizata în sezonul 1999-2000. Tehnicianul turc a antrenat, în sezonul 2000-2001, formația italiana Fiorentina, dupa care, în luna iunie 2001, a semnat un contract pe doi ani cu AC Milan. Terim a fost însa demis, dupa numai cinci luni, din cauza rezultatelor slabe obținute de formația italiana în aceasta perioada.
Sursa: www.mediafax.ro