Cea mai bogată pereche din showbiz-ul internaţional a decis că e momentul să pună punct relaţiei lor. Potrivit contactmusic.com, Beyonce şi Jay-Z vor să se separe după încheierea turneului lor comun, „On The Run”, însă cei doi nu doresc să divorţeze.
Se pare că cei doi pregătesc în prezent o strategie pentru a se despărţi după ce vor susţine ultimele două spectacole din turneu, în septembrie, la Paris.
„Nu mai poartă verighete, în caz că nu aţi observat. Cei doi încearcă să găsească o cale de a se despărţi fără să divorţeze”, a declarat o sursă pentru publicaţia The New York Post.
Foto: Splash News
Totodată, acest turneu va fi şi ultima serie de conecerte comună pentru Jay-Z (44 de ani) şi pentru Beyonce (32 de ani), informează Mediafax, după ce terapeuţii de cuplu nu au reuşit să îi ajute să îşi salveze căsnicia.
Problemele au început să apară între cei doi în urmă cu două luni, atunci când sora cântăreţei Beyonce, Solange Knowles, a fost filmată în timp ce l-a agresat pe Jay-Z într-un ascensor, la sfârşitul petrecerii organizate după gala Met Ball, la New York.
Cei doi cântăreţi au dat ulterior publicităţii o declaraţie comună în care au afirmat: „Toate familiile au probleme, iar noi nu suntem diferiţi. Ne iubim şi, mai presus de orice, suntem o familie. Am trecut peste acest incident şi sperăm că toată lumea va face acelaşi lucru”.
La scurt timp după acest incident, în presă au apărut informaţii conform cărora Jay-Z ar fi avut o aventură cu cântăreaţa R&B Mya şi că acesta ar fi susţinut-o financiar pe solista în vârstă de 34 de ani.