Teodor Baconschi, revocat din functie, pentru declaratiile la adresa protestatarilor
In finalul discursului sustinut in Parlament, Emil Boc a aratat ca, in aceste zile, reactia politicienilor nu a fost intotdeauna cea mai potrivita si ca regreta sincer "derapajele si stangaciile verbale" ale unor colegi ai sai la adresa protestatarilor, precizand ca doreste sa transmita acestora scuze publice.
"Vreau de asemenea sa stiti ca, pe aceasta linie, am luat decizia de revocare din functie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, si am inaintat presedintelui Romaniei propunerea de revocare din functie pentru declaratiile facute", a spus Boc.
Teodor Baconschi a scris, in urma cu o saptamana, pe blogul sau, ca un lucru devine clar pentru "toti romanii de bine", respectiv ca a inceput "inclestarea pe viata si pe moarte intre fortele trecutului si proiectul unei noi Romanii", el sustinand ca alegerea o va face "Romania care munceste", nu "mahalaua violenta si inepta incolonata".
Citeste mai mult despre revocarea ministrului de Externe de catre Emil Boc, la Mediafax.