Teo Trandafir, din nou pe masa de operaţie! Vedeta de la Kanal D a suferit o nouă intervenţie chirurgicală
“Hernia hiatală pe care o aveam de la nenumăratele interventii chirurgicale pe care le-am făcut în Austria avansa cu trecerea timpului şi îmi era destul de dificil să mă mişc, în plus, îmi provoca dureri, uneori, insuportabile, aşa că am decis să fac ceva în acest sens. Oricât de greu mi-a fost să ajung iarăşi la spital şi să trec prin traumele unei operaţii, mi-am luat inima în dinti şi, după terminarea sezonului “Teo”, m-am dus direct la clinica doctorului Copaescu, ca sa rezolv situatţia odată pentru totdeauna”, a declarat Teo Trandafir pentru WOWbiz.ro.
Vedeta povesteşte şi cum a luat hotărârea de a se opera. “ În urmă cu un an şi opt luni, după investigaţii medicale amănunţite, doctorul Copaescu a decis să facem toate intervenţiile chirurgicale în etape. În primă fază, mi-am tăiat stomacul, deoarece greutatea mea de atunci apăsa foarte mult pe hernie, şi era din ce în ce mai greu de suportat. Pe urmă, a trebuit să ma stabilizez o perioadă, e adevărat, destul de lungă, în anumite kilograme, pentru a putea să mi se pună o plasă la nivelul abdomenului care să îmi susţină muşchii. Iar, la începutul lunii august, am fost programată la o intervenţie laparoscopică, necesară ca aerul ca să mi se stopeze eventraţia şi să trec cu brio şi de această problemă”, a relatat Teo.