Teo le citeşte poveşti copiilor nevăzători şi dislexici
„Ideea mi-a venit într-o noapte. Am o prietenă al cărei copil, absolut superb, are o afecţiune care se numeşte „dislexie”. Mai simplu, este vorba despre o tulburare care apare la citit, manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greşeli de lectură. Îi plac poveştile, ca oricărui alt copil. Dar nu le poate citi. Trebuie să i le citească cineva. Aşa a început totul. M-am gândit că aşa, ca el, mai există mulţi alţi copii, fie care suferă de aceeaşi afecţiune, fie nevăzători. Şi pentru ei voi citi poveştile lui Petre Ispirescu. Şi până la urmă… chiar şi copiii din noi merită călătorii ale minţii şi imaginaţiei, iar noi oferim bilete. Noi nu vrem să fim oameni mari. Doar oameni”, a declarat Teo Trandafir.
Foto: PR
Amintindu-şi cu drag de copilărie şi de cărţile pe care le-a citit, TEO se gândeşte mereu la copiii nevăzători şi dislexici, aflaţi în imposibilitatea de a gusta poveştile dulci ale copilăriei. Astfel, se naşte campania “Poveştile lui TEO” un loc unde îi invităm pe toţi copiii să asculte alături poveştile care ne-au marcat copilăria.
“Copiii noştri n-au timp să citească. Le citim noi lor. Copiii deslexici sau nevăzători nu pot să citească atât de uşor cum putem noi s-o facem. Copiii din noi merită călătorii ale minţii şi imaginaţiei, iar noi oferim bilete. Noi nu vrem să fim oameni mari. Doar oameni.”, a mai spus Teo.