„Temptation Island – Insula iubirii”: Hamude a văzut imaginile în care Loredana face sex cu Sorin – FOTO
Deşi Elena a aşteptat cu înfrigurare această zi sperând să petreacă momente de neuitat alături de Tomiţă, niciunul dintre planurile ei nu a decurs aşa cum s-ar fi aşteptat. Şedinţa foto sexy cu Tomiţă şi Medana pe care a surprins-o din spatele ferestrelor chiar înainte de a pleca la întâlnirea de vis i-a stricat Elenei tot cheful. Timp de câteva ore bune Elena a ţipat la Tomiţă, criticându-l pentru felul în care se poartă cu ea şi alege să o rănească atunci când se aşteaptă mai puţin. Singura care pare să înceapă aşa cum şi-a dorit a fost cina romantică, dar şi aceasta a fost stricată ulterior de acuzaţiile de falsitate aduse de Tomiţă. Acesta îi dezvăluie faptul că el a ştiut de la bun început că ea şi Saşa erau deja despărţiţi când au intrat în acest concurs şi că participarea lor la emisiune ca un cuplu adevărat a fost o minciună. Chiar dacă reuşesc să treacă şi peste aceste neînţelegeri şi ajung să-şi petreacă noaptea în acelaşi fel în care le-au petrecut şi pe ultimele patru, adică făcând amor, Elena se trezeşte la un moment dat singură în pat, părăsită de Tomiţă.
La rândul lui, Saşa, partenerul cu care Elena a venit pe insula iubirii, s-a bucurat, în sfârşit, de 24 de ore în compania ispitei pe care şi-a dorit-o încă din primele zile petrecute pe insulă. Deşi Maria l-a lăsat să o sărute, tot ea a fost cea care a trasat o linie foarte clară între ei, atrăgând atenţia asupra faptului că Saşa nu este deloc genul ei de bărbat.
Alin a avut şi el parte de surprize neplăcute la întâlnirea de vis unde, în loc să se bucure de prezenţa Cătălinei pe care până nu de mult o considera o fiinţă perfectă, a primit din partea ei numai reproşuri şi acuze. Înţelegând pentru prima oară că ispita Cătălina nu a jucat decât un rol şi că ei doi nu au de fapt o relaţie, Alin se simte trădat şi îşi schimbă radical comportamentul faţă de Cătălina. Ceea ce trebuia să fie o întâlnire de vis s-a transformat într-o întâlnire din care amândoi abia aşteaptă să scape.
Partenera lui Alin de pe cealaltă insulă, Alice, şi-a petrecut noaptea în braţele lui Robert, care chiar dacă a simţit-o mai destinsă decât până acum, a ales să nu împingă lucrurile mai departe. Nesigură de ceea ce vrea şi simte, Alice nu poate face promisiuni pe care nu ştie dacă le va respecta, aşa că preferă să răspundă în doi peri întrebărilor clare pe care i le pune Robert în privinţa viitorului lor.
Cel care trece din nou prin toate stările este Hamude, care după ce vede imaginile cu Loredana spunând că s-a îndrăgostit de Sorin şi că nu vrea să se întoarcă acasă cu el declară aproape plângând că simte că-l mănâncă ruşinea. Deşi imaginile cu Sorin şi Loredana în pat l-au dezgustat pe Hamude, spre finalul emisiunii acesta doreşte să revadă imaginile cu cei doi. Concluzia lui este că între Loredana şi Sorin nu s-a întâmplat nimic şi îşi face din nou speranţe că ar mai putea fi împreună. Ce va mai spune Hamude după ce va vedea imaginile cu Loredana făcând sex cu Sorin rămâne de văzut.
Deşi la început Sorin a refuzat-o pe Loredana şi a ales să oprească jocul sexual iniţiat de aceasta, în cele din urmă cei doi au făcut amor. Motivul a fost dorinţa de a-i oferi lui Hamude dovada de necontestat că Loredana l-a trădat şi că nu e demnă de dragostea şi încrederea lui.
In ediţia de aseară a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, Medana a făcut mai întâi o vizită la doctor însoţită de Matei, pe care l-a lăudat pentru felul ireproşabil în care s-a comportat. Pentru că relaţia dintre Matei şi Medana s-a transformat într-una de prietenie, cei doi au petrecut 24 de ore pline de adrenalină şi amuzament. Nu tot de cuvinte de laudă a avut parte şi Robi, partenerul Medanei, pe care aceasta l-a umilit în văzul tuturor atunci când a mărturisit în faţa tuturor că Robi este incapabil să-i ofere clipe de plăcere. Pe cealaltă insulă, Robi realizează că între el şi Deea nu poate fi nimic altceva şi că ispita nu a jucat decât un rol.
Câte dintre cuplurile sosite pe insula iubirii vor pleca în aceeaşi formulă în care au venit, dar mai ales ce-şi vor spune în momentul în care se vor revedea după zilele în care au stat departe unul de celălalt rămâne de văzut miercuri, 27 iulie, în ultima ediţie a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, difuzată de Antena 1.