… televizorul a mințit poporul

25 04. 2005, 18:04
Când nu înțelegi ce se întîmpla în jur ai totuși o explicație la îndemâna: de vina e televizorul! E timpul sa mai scutim bietul ustensil de blestemele noastre. Va prezint patru mari lecții pe care mi le-a dat televiziunea în ultimele zile. S-a dus vremea


Când nu înțelegi ce se întîmpla în jur ai totuși o explicație la îndemâna: de vina e televizorul! E timpul sa mai scutim bietul ustensil de blestemele noastre. Va prezint patru mari lecții pe care mi le-a dat televiziunea în ultimele zile.

S-a dus vremea supermodelelor. O analiza pe VH1 de zile mari în care oamenii se plângeau ca s-au dus vremurile glamoroase de alta data în care supermodelele erau supervedete. Unde sunt Naomi Campbell sau Linda Evangelista? S-au dus și fenomenul invers s-a produs: marile actrițe s-au transformat în supermodele. Acum pe post de manechine apar Nicole Kidman sau Cameron Diaz…

Și în România alunecarea spre life&style e evidenta. Cântarețele, vedetele TV, actrițele, vorbesc mai mult despre cura de slabire și haine decât despre munca lor. Lecția 1: uneori, nu televizorul, ci vedetele mint poporul…

Ați avut curiozitatea sa va uitați la „Bachelor”? Este un reality-show care a avut episodul final saptamâna trecuta pe M6. Multa vorbarie goala ca în orice show de felul asta, dar niște oameni extraordinar de frumoși, îmbracați incredibil… Și nu numai atât – o regie care m-a adus de la nervi la extaz într-un sfert de ora. Karl, burlacul, avea de ales între doua posibile logodnice: Marie și Julie. Marie era extrem de ipocrita, Julie era o tipa extrem de naturala. Iar felul în care erau montate imaginile o preamareau pe Marie și o minimalizau pe Julie. Indignarea a tot crescut pâna când Karl s-a hotarît și a facut dreptate. A ales-o pe Julie cea „nedreptațita”.

Concluzia: suntem înca departe de Vest cu televiziunea – ei au ajuns la subtilitați chiar și în show-urile comerciale. Lecția 2: când televizorul minte poporul este foarte important sa minta cu stil…

Iar scandal cu liceeni. De data asta o fata și doi baieți au facut un filmuleț dupa tipare porno. Dar pornografia este prezenta mai mult decât oricând în computerul fiecaruia, la televizorul fiecaruia, în teancul de reviste al fiecaruia dintre noi. E deci o dezbatere cu tenta sociala. Numai ca Prutenii sau alți inchizitori au întotdeauna soluții: de vina sunt mașina de spalat, frigiderul sau televizorul!… Lecția 3: Când liceenii încep sa faca filme pornografice încercați sa va ascundeți mai bine materialele XXX din casa…

O ultima mare placere furnizata de iubitul tub catodic: Iliescu zburatacit pentru moment din viața politica. Lecția 4, foarte importanta: cum sa faci o „lovitura de partid” sa para revoluție: zâmbetul cam iliescian al lui Geoana.

Costi Rogozanu (costi.rogozanu@apropo.ro)