“Eu şi colegii mei ne-am gîndit aşa: de anul acesta, UE ne bagă în traistă 30 de miliarde de euro, fonduri europene ce ar putea scoate din sărăcie agricultura, zootehnia, zona de business mic şi mijlociu şi satele româneşti. Gratis, dar nu pe ochii verzi ai întreprinzătorilor”, spune Ioana Şanta, reporterul Ştirilor PRO TV care s-a specializat pe acest subiect. Pentru ca românii să prindă curaj şi să intre în caruselul ştampilelor şi al avizelor, Ştirile PRO TV au prezentat o serie de poveşti de succes, printre care şi cea a fraţilor Ionescu, din judeţul Galaţi. Doi cetăţeni au făcut din muştarul de Tecuci un brand în Europa şi au arătat cum sămînţa românească poate fi cheia unui succes european. “Românii trebuie să îşi dea seama că avem două variante: să fim săraci şi să nu facem nimic sau să fim deştepti şi atît de bogaţi încît să trăim decent. Oficialii de la Bruxelles urmăresc să avem apă şi toalete în casele de la ţară, să curăţăm noroiul şi să protejăm rezervaţiile naturale. Grija lor nu este să avem roşii ecologice, caşcaval şi vin mai bun decît francezii şi italienii, ci să ne