Cel mai longeviv quiz show din istoria televiziunii din România, “Te pui cu blondele?”, şi Dan Negru revin, din 7 ianuarie 2015, în prime time, la Antena 1, cu o ediţie de sărbătoare.
În seara de Sf.Ion, Maria Cârneci, nea Mărin şi Cătălin Moroşanu sunt cei trei invitaţi care se vor pune cu armata celor 50 de blonde, în prima ediţie a celui de-al cincisprezecelea sezon al emisiunii.
„Nici un program cu întrebări de cultură generală n-a rezistat opt ani, cât au “Blondele”. Iar secretul e că am ambalat cultura generală în divertisment uşor de digerat. Nu am avut niciodată prejudecăţi legate de blonde. Am întâlnit blonde inteligente, după cum am întâlnit bărbaţi celebri stupizi, care nu ştiu să lege două cuvinte”, spune Dan Negru, prezentatorul show-ului “Te pui cu blondele?”.
Foto: Antena 1
În ediţia de miercuri, Maria Cârneci povesteşte despre pasiunea ei pentru pescuit şi ieşirile la peşte, alături de soţul ei şi de colegul Nelu Ploieşteanu. “Am mers cu nea Nelu, e un mare băftos la peşte. Eu şi soţul meu suntem utilaţi cu mulinete, cu tot ce trebuie, iar el, cu un băţ improvizat, prinde un sac întreg de peşte”, spune aceasta.
Şi nu doar pasionată de pescuit este cunoscuta interpretă de muzica populară. Ea le va demonstra tuturor că e şi… tobă de fotbal.
Cum a ajuns Maria Cârneci să ştie atât de multe despre sportul cu balonul rotund, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 7 ianuarie, de la ora 20.30, numai la “Te pui cu blondele?”