Taylor Swift a strălucit la MTV Video Music Awards 2014!

Apropo.ro / 25.08.2014, 11:21
Taylor Swift a strălucit la MTV Video Music Awards 2014!
Dacă atunci când s-a afişat pe covorul roşu la MTV Video Music Awards 2014 nu a impresionat prin ţinut aleasă, când a urcat pe scenă, Taylor Swift a strălucit la propriu. Vedeta a purtat o ţinută semnată de un designer român.
Şi-a prezentat noul single, “Shake It Off”, iar prestaţia ei a fost lăudată de toţi cei prezenţi la show. Vedeta a optat pentru un costum auriu, bătut cu cristale Swarovski, alcătuit dintr-un top super sexy şi pantaloni scurţi. Toată atenţia publicului a fost îndreptată către ea. De remarcat este faptul că Taylor Swift a îmbrăcat o ţinută semnată de designerul român stabilit la Hollywood, Lorena Sârbu.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Vedetele îi poartă creaţiile la cele mai importante evenimente din Cetatea Filmului. Iar în ultimii ani, Lorena Sârbu a îmbrăcat  celebrităţi precum Jennifer Lopez, Barbra Streisand, Olga Kurylenko, Eva Longoria, Britney Spears, Nicole Richie, Carmen Electra, Lindsay Lohan şi Toni Braxton.
 
Foto: PR Lorena Sârbu
 
Premiile MTV Video Music Awards 2014 au avut loc duminică seară, în complexul The Forum din oraşul Inglewood, California.