Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor

Apropo.ro / 06.02.2002, 12:29
Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor
Art. 29. - Pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor contribuabilii datoreaza taxe diferentiate, conform anexei nr. 7. Art. 30. - (1) Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire se calculeaza pe baza valorii declarate de solicitant in cererea pentru eliberarea

Art. 29. – Pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor contribuabilii datoreaza taxe diferentiate, conform anexei nr. 7.

Art. 30. – (1) Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire se calculeaza pe baza valorii declarate de solicitant in cererea pentru eliberarea autorizatiei de construire.

(2) La terminarea lucrarilor beneficiarii autorizatiei de construire, in termen de 15 zile de la data expirarii termenului de executare stabilit prin aceasta, sunt obligati sa declare structurilor specializate in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului ale autoritatilor administratiei publice locale valoarea reala a lucrarilor, in vederea regularizarii taxei pentru autorizatia de construire.

(3) Structurile specializate mentionate la alin. (2) vor regulariza taxa pentru autorizatia de construire pe baza valorii reale a lucrarilor declarate de catre solicitant, in termen de 15 zile de la data expirarii termenului de executare stabilit prin autorizatia de construire.

(4) Pentru persoanele fizice, in cazul in care valoarea lucrarilor declarate de catre solicitant este mai mica decat valoarea determinata potrivit anexei nr. 1, regularizarea taxei se va face pe baza valorii astfel calculate.

Art. 31. – (1) Cuantumul taxelor prevazute in anexa nr. 7 se stabileste intre aceste limite de catre consiliile locale sau judetene, dupa caz.

(2) Taxele prevazute la acest capitol se platesc prealabil eliberarii sau vizarii, dupa caz, a certificatelor, avizelor si autorizatiilor.

(3) Taxele datorate de catre presedintii consiliilor judetene, cu avizul primarilor comunelor, constituie venit in proportie de 50% la bugetul local si de 50% la bugetul judetean.

(4) Pentru municipiul Bucuresti taxele datorate pentru eliberarea certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire se fac venit la bugetul municipiului Bucuresti sau ale sectoarelor acestuia, dupa caz, potrivit atributiilor stabilite prin lege primarului general, respectiv primarilor de sectoare.

(5) Dovada platii taxei se pastreaza la structura specializata a autoritatii administratiei publice locale care a eliberat documentele respective.

Sursa: MEDIAFAX DATABASE