Tatici și-ai lor pitici

Apropo.ro / 28.05.2002, 10:23
Tatici și-ai lor pitici
Ovidiu Cuncea, de la Prima TV, mijlocașul stelist Eugen Trica și Alin Oprea, de la Talisman, vorbesc cu mandrie și amuzament despre puștii lor. Și toți copiii sunt niște îngerași... pana la proba contrarie Între puștii lui Ovidiu Cuncea,


Ovidiu Cuncea, de la Prima TV, mijlocașul stelist Eugen Trica și Alin Oprea, de la Talisman, vorbesc cu mandrie și amuzament despre puștii lor. Și toți copiii sunt niște îngerași… pana la proba contrarie

Între puștii lui Ovidiu Cuncea, diferența de varsta e minima: Petru va împlini 4 ani, iar Sara 3. „Ne-a fost mai greu cand erau amandoi foarte mici, cand nu știam care din ei plangea și alergam disperați de la unul la celalalt. Dar acum constat cat de bine e sa fie apropiați ca varsta: au aceleași placeri, aceleași jucarii.”

Cunoscuții îi spuneau ca baiețelul îi seamana foarte bine, dar n-a fost convins de asta pana în momentul în care Sara a vazut o poza de-a lui, facuta în clasa I, și l-a recunoscut în ea pe Petru. Fetița îi seamana mamei, mai puțin la cochetarie: „Cristina, soția mea, e foarte frumoasa și nu se fardeaza, nu e o cocheta. În schimb Sarei, îi plac toate lucrurile astea de fetița, cum le spun eu.” O pasiune comuna a celor mici e pictura. Copiii au rabdare sa stea în fața planșelor ore întregi. Au trecut de la creioane colorate, folosite acum la deschiderea ușilor sau ca sageți, la acuarele și nu s-au limitat doar la hartie: au avansat și la pereți, în ciuda vigilenței parinților. În plus, lui Petru îi place sa lucreze cu lemnul. „Eu i-am spus ca o sa se faca tamplar”, glumește tatal sau. „Bate perfect un cui și o face de pe la doi ani și un pic. Toți ne avertizau ca-și va da cu ciocanul peste degete, dar nu s-a întamplat asta niciodata. E tare priceput.”

Nazdravaniile facute de Ovidiu pe Strada Milion le-au dat idei puștilor – „Într-o dimineața, m-am trezit cu dulceața în pantofi”, își amintește el – așa ca au devenit cei mai fideli telespectatori ai emisiunii tatalui lor.

Eugen Trica își amintește exact ziua în care s-a nascut Hristu, fiul lui: „Într-o joi, la ora 1:10. Eu eram în cantonament și mi-a luat doar 10 minute sa ajung de la stadion la maternitate. Cand m-au sunat sa-mi spuna ca am devenit tatic, i-am întrebat ce-mi face baiatul. Pentru ca eram sigur ca va fi baiat.” I se și confirmase asta, la ecografia pe care o facuse Lorena, soția lui, în a patra luna de sarcina.

Cu „antecedentele” din familie, era aproape imposibil ca puștiului sa nu-i placa fotbalul. Iar bunicul, celebrul Ilie Balaci, și tatal lui nu-și mai încap în piele de bucurie cand îl aud ca ar vrea sa joace la Barcelona. „I-am povestit eu despre Barcelona, i-am zis cat de frumos ar fi ca 100 de mii de oameni sa-i scandeze numele: „Și tu, tati, îți driblezi toți adversarii, dai gol, iar stadionul striga: Trica, Trica!”. El rade și-mi spune ca vrea sa ajunga un mare fotbalist.” La numai cei trei ani ai sai, Hristu lovește cu precizie mingea, jucaria lui preferata. „Cand îl întrebam ce vroia sa-i aduc din deplasari, spunea doar gogu. Așa-i zicea el mingii. Prima minge i-am luat-o cand avea vreo doua luni și acum s-au adunat peste 100.” Cum e toata ziua cu mingea la picior, boacanele le face cu ajutorul ei. Bibelourile de prin casa sau ceștile cu cafea au luat deseori contactul cu ea. „Dar nimeni nu se supara”, ne asigura Eugen. „În general, Hristu e un copil cuminte. Dar mai scuipa în cafelele musafirilor sau le toarna apa în pantofi.”

Pana la sfarșitul lunii iulie, cand i se va naște surioara, Adi, puștiul lui Alin Oprea, ramane în centrul atenției și preocuparilor parinților. Cu atat mai mult, cu cat jucariile lui preferate sunt toate lucrurile periculoase din casa: fierul de calcat, cuțitul, mașina de spalat. „Tocmai fiindca am vazut ca-i plac, l-am învațat sa umble cu ele, ca sa evitam accidentele. Mai nou, a primit niște tobe și bate la ele cu înverșunare. Noi am evitat sa-i cumparam tobe, fiindca știam ca ne va înnebuni și pe noi și vecinii. Dar, deocamdata, se pare ca nu i-am deranjat. Iar Adi e chiar pasionat de ele.” Muzica e o pasiune „moștenita”. Adi știe multe din piesele trupei Talisman, pentru ca e primul lor ascultator. „Sta cu mine atunci cand le compun, nici nu se mișca din fotoliu, și canta și el o data cu mine.”

Timpul petrecut împreuna a creat complicitați între tata și fiu: „Facem mici rautați pe-acasa. O trezim pe mami noaptea sa ne duca la baie, pentru ca lui tati îi e lene, mancam numai ce ne place, iar tati ne încurajeaza. A avut o perioada în care vroia doar castraveți goi.”

Sursa:

Tags: