Introducerera tarifelor minimale pentru asigurarile auto Carte Verde, de la 1 mai, este necesara pentru ca nivelul despagubirilor platite în cazul evenimentelor din afara țarii este stabilt în funcție de valoarea poliței de asigurare din statul respectiv, situata cu mult peste cea din România. „Toate despagubirile platite de BAAR asiguraților români pentru evenimentele rutiere care au avut loc în țarile occidentale au fost tarifate dupa prețurile practicate acolo, astfel încît primele platite în țara nu a putut acoperi toate pagubele. În acest fel s-a acumulat la BAAR o datorie de 3,2 milioane de euro catre birourile din strainatate”, a declarat Vasile Vulpescu, președintele Biroului Asiguratorilor de Automobile din România (BAAR).
El a adaugat ca neachitarea acestor datorii, pîna la sfîrșitul acestui an, va atrage excluderea României din sistemul Carte Verde, cu implicații deosebite pentru posesorii de autovehicule sau transportatorii rutieri care calatoresc în trafic internațional.
„Tarifele de prime, practicate pîna acum de membrii BAAR, s-au dovedit a fi necorespunzatoare, în principal din cauza concurenței puternice de pe piața, care a dus la o scadere drastica a primelor de asigurare. Fondurile acumulate din asigurarea Carte Verde nu pot acoperi integral obligațiile de plați de despagubiri datorate partenerilor straini din țarile în care asiguranții români au produs pagube”, a explicat Vulpescu.
Pe de alta parte, Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) susține ca decizia BAAR de a majora asigurarile de raspundere civila auto valabile în strainatate este abuziva și va dauna sectorului de transporturi din România.
Noile tarife ar putea avea un impact financiar extrem de negativ asupra costurilor transportatorilor rutieri români internaționali, conducînd la situația ca aceștia sa devina necompetitivi și sa fie eliminați de pe piața europeana de transporturi rutiere, susțin oficialii UNTRR.
Noile tarifele minime sînt aproape duble fața de cele practicate în prezent pe piața din România. De exemplu, o asigurare anuala pentru un vehicul de transport rutier de mare capacitate va fi de 2.800 de dolari, în vreme ce pentru autoturisme nivelul poliței de asigurare va fi de 800 de dolari pe an.
Sursa: www.mediafax.ro