Tariceanu: Stolojan își poate regasi locul în PNL

10 11. 2006, 17:14
Președintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, vineri, la Suceava, ca fostul lider liberal Theodor Stolojan își poate regasi locul în partid daca respecta regulile acestuia, în ceea ce privește ideile, principiile, hotarârile luate la nivelul conducerii

Președintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, vineri, la Suceava, ca fostul lider liberal Theodor Stolojan își poate regasi locul în partid daca respecta regulile acestuia, în ceea ce privește ideile, principiile, hotarârile luate la nivelul conducerii formațiunii.

„Exista disponibilitate pentru ca, în privința domnului Stolojan, la care se refera apelul (n.r. – apelul la unitatea partidului), daca respecta ideile, principiile, valorile, Statutul, identitatea liberala, sa fie din nou în PNL”, a afirmat Tariceanu, dupa o întâlnire cu liderii filialelor PNL din Moldova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a precizat ca aceste reguli sunt valabile pentru toți membrii, inclusiv pentru președintele partidului, subliniind ca, daca Stolojan respecta aceste principii, își poate regasi locul în partid.

„Nu vrem sa punem interesul unei persoane mai presus de interesul partidului”, a mai spus președintele PNL, precizând ca regulile sunt „foarte clare”, respectiv „majoritatea decide și toți respecta”.

În privința platformei lansate de Stolojan, Tariceanu a spus ca „toata lumea s-a distanțat, net și fara echivoc”. El a susținut ca toate organizațiile susțin, mai presus de orice, interesul PNL, care se realizeaza prin unitatea partidului.

„Pe toți îi intereseaza un PNL puternic, iar un PNL puternic nu se poate realiza decât daca exista o singura voce, daca toți respecta valorile liberale, Statutul, hotarârile luate în forurile de conducere”, a subliniat liderul PNL.

Tariceanu a mai spus ca în orice partid sunt mulți care vor sa-l conduca, dar ca deciziile în privința conducerii formațiunii sunt luate de Congres.

Întrebat daca reprimirea lui Stolojan în PNL este statutara, având în vedere ca Statutul partidului prevede ca persoanele excluse din partid pot fi reprimite dupa un an, Tariceanu a declarat ca aceasta este o „bariera artificiala”.

Articolul 22 din Statutul PNL prevede ca „orice persoana care a fost exclusa poate face cerere de reînscriere în Partidul Național Liberal, (..), dupa trecerea unei perioade de minimum un an de la excluderea sa”.

Mediafax