Tariceanu, Isarescu si Vosganian – salvatorii economiei
Cand inflatia este compromisa, cursul este instabil, iar deficitul extern explodeaza, doar cresterea PIB ar ramane ancora increderii. Guvernul promite fara convingere sa reduca deficitul bugetar sub 2,5% din PIB, sa ordoneze cheltuielile publice si sa nu faca "pomeni electorale" prin majorari salariale excesive, in timp ce BNR "va ramane agresiva" daca e nevoie pentru reducerea inflatiei, a fost concluzia discutiilor de ieri dintre premierul Calin Popescu-Tariceanu, guvernatorul BNR Mugur Isarescu si ministrul finantelor Varujan Vosganian.
"Suntem cu totii factori responsabili, constienti de situatia deosebita prin care trece tara", a sustinut Isarescu. Cei trei oficiali au iesit in fata presei dupa o ora de discutii, intr-un exercitiu de imagine pe care seful Guvernului si-l dorea de luna trecuta pentru a arata pietelor ca se coordoneaza cu BNR pentru pastrarea echilibrelor macroeconomice.
Masurile discutate au fost doar schitate: intentia Guvernului de a mentine deficitul bugetar sub nivelul de 2,5% din PIB reestimat pentru 2007, incercarea de a convinge autoritatile locale sa opreasca "frenezia" cheltuielilor, evitarea cheltuielilor in avalansa facute de ministere, limitarea cresterilor salariale la 10-11% in educatie si sanatate, respectiv la 5% in armata si ordine publica, si 4% pentru magistrati, controlul cheltuielilor pentru dotari ale ministerelor.