Ca de fiecare dată, câteva târguri şi expoziţii cu vânzare vin în ajutorul celor interesaţi, chiar şi pentru achiziţionarea mieilor!
1) “Târgul cadourilor de Paşte”
Sala Dalles, 2-11 aprilie
Cum sărbătoarea Floriilor şi cea a Paştelui bate la uşă, iar toată lumea vă cauta soluţii inspirate de daruri pentru cei cu nume de flori dar şi pentru Iepuraş, “Târgul cadourilor de Paşte” de la Sala Dalles, din perioada 2 – 11 aprilie, reprezintă cea mai potrivită alegere.
De la cafea şi ceaiuri aromate, delicatese şi confiserie şi până la bijuterii din argint şi pietre semipreţioase sau bijuterii de autor, fiecare vizitator al Târgului cadourilor de Paşte de la Sala Dalles va găsi câte un dar pentru cei dragi. Obiecte din ceramică şi lemn pictat, precum şi alte produse handmade vor fi expuse la standul artiştilor plastici. Produsele apicole şi terapeutice, dar şi cosmeticele şi produsele de make-up bio vor face parte din oferta adresată celor care au permanent în vedere ideea de viaţă sănătoasă.
Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, meşterii populari invitaţi la „Târgul cadourilor de Paşte” vor împărtăşi vizitatorilor din tainele încondeierii ouălor şi a picturii icoanelor, cioplitului lemnului şi confecţionării de podoabe şi vor putea fi urmăriţi la lucru. MAI MULTE DETALII, AICI!
2) „Tradiţii şi Flori de Sărbători”
Parcul Cişmigiu, 4-13 aprilie
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie Artă şi Tradiţie, organizează în Parcul Cişmigiu, în perioada 4 – 13 aprilie 2015, cea de-a VI-a ediţie a evenimentului dedicat sărbătorilor pascale, „Tradiţii şi Flori de Sărbători”.
În fiecare zi, între orele 10.00 şi 20.00, bucureştenii sunt aşteptaţi să intre în atmosfera de sărbătoare din Parcul Cişmigiu, plină de muzică bună, teatru, dans, ateliere de creaţie, expoziţie de iepuri şi miei, plimbări cu ponei pentru cei mici şi tradiţionalul târg de sărbători.
Toate aceste activităţi se vor desfăşura într-un cadru festiv, decorul creionând o poveste de primăvară: în parc vor înflori lalele luminoase supradimensionate, Foişorul se va transforma într-o imensă cutie muzicală, iar porţile în litere acoperite cu iarbă şi flori. Decorul va fi completat cu ouă decorative uriaşe ce pot fi pictate de trecători, iar iepuraşul va apărea într-un car, gata să vestească primăvară şi să se pozeze cu vizitatorii târgului. DETALII, AICI!
3) Târgul de Paşti
Galeriile Excelsior, 3-11 Aprilie
Târgul oferă, spre comercializare, următoarele produse:
– ouă încondeiate
– articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii vestimentare
– îmbrăcăminte tradiţională românească şi elemente de port popular
– decoraţiuni handmade de sezon
– lumânări decorative
– icoane
– produse cosmetice bio
– bijuterii handmade
– dulciuri tradiţionale: cozonaci, pasca, prăjituri de casă, gemuri, siropuri, şerbet,miere şi derivate
– băuturi alcoolice şi non-alcoolice
Intrarea este liberă!
4) Târg de Paşte
Muzeul Naţional al Ţăranului Român, 8-10 Aprilie
Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! vă invită în săptămâna mare, din 8 pană în 10 aprilie 2015 la Târgul de Paşte din curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Gospodari şi gospodine pricepute vă aşteaptă să vă umpleţi mesele de sărbatoare cu bunătaţi specifice, făcute cu mult drag şi după reţete din vechime: Cozonaci Domneşti şi Cozonac Bujor,specialităţile de pâine de la Târgul Domnesc, pască moldovenească şi muntenească, fel de fel de plăcinte şi prăjituri de casă.
Se va realiza cea mai mare pască, se vor găti la faţa locului multe bunătăţi şi se vor încondeia ouă după tehnici tradiţionale.
Nu vor lipsi brânzeturile, preparatele din carne, fructele şi legumele, verdeţurile de primăvară, mierea, zacuştile, salatele, murăturile, dulceţurile şi siropurile, ca la o piaţă ţărănească autentică.
Zeci de meşteri populari şi artizani vă aşteaptă cu cadouri pentru cei dragi: decoraţiuni specifice de Paşte, sticlă şi ceramică, lemn, bijuterii confectionate după tehnici specifice şi din materiale diferite, starie ţărăneşti de sărbătoare din cuferele bunicilor, dar şi noi, confecţionate si cusute de ultimii meşteri populari purtători de tradiţie, feţe de masă şi alte ţesături, antichităţi ţărăneţsti şi nu numai: mobilier din gospodăria ţărănească, ceramică, obiecte din gospodărie, porţelanuri şi multe altele.
Din 8 pană in 10 aprilie 2015, la Târgul de Paşte de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român! Intrarea este liberă!
Facebook: https://www.facebook.com/ptaraneasca
https://www.facebook.com/events/363904903810305/
5) Târg de miei
Piaţa Apărătorii Patriei (Berceni), 30 martie-11 aprilie
FOTO: b365.ro
În incinta complexului agroalimentar Apărătorii Patriei, situat pe şos. Berceni nr. 183 B, s-au amenajat ţarcurile care găzduiesc mieii aduşi pentru sacrificare.
Abatorul, cu o suprafaţă de 280 mp, dotat cu o hală de asomare ultramodernă, este igienizat, iar activitatea sa e supravegheată permanent de medici de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).
Devenit tradiţie în sectorul 4 şi singurul de acest gen de pe raza Capitalei, Târgul de Miei este autorizat de A.N.S.V.S.A., urmând să funcţioneze în perioada 30 martie – 11 aprilie 2015.