Tango, un dans cu două feţe

Acum trei ani, eram foarte puţini oameni care dansam tango şi ca să avem cu cine dansa, am deschis o şcoală. Eram o grupă mică. În momentul acesta, doar la începători sunt cincizeci de participanţi.

Am participat şi la un spectacol al lui Răzvan Mazilu de la Odeon, “Un tango mas”. Am mai organizat seminarii cu prieteni din Argentina. Ei vin să predea aici. În februarie vom face un seminar cu unul dintre cei mai buni dansatori de tango, Sebastian Arse. E motivant să vezi un dansator profesionist dansând tango.

Predau doar tango argentinian, dar el cuprinde mai multe dansuri: tango, milonga, care este un fel de strămoş al tangoului, tango-vals şi o versiune mai nouă – tango nuevo. Tangoul înseamnă toate aceste genuri, care nu se amestecă între ele. Tangoul este poliritmic.

Într-adevăr, în Europa exista o grămadă de poveşti: pasiunea, trandafirul. Ele sunt străine de tangoul argentinian. Tangoul are două feţe, una socială şi cealaltă artistică. Este o artă a corpului. Pentru mine, tangoul nu mai e dans. Nu ţin să-i încurajez pe cei care vin la cursuri să îl exploateze ca pe o formă de artă. E un domeniu vid de competiţie. În schimb, este un dans popular, funcţionează ca atare şi noi vrem să-l păstram aşa.

Tangoul este o artă a improvizaţiei. Înveţi să laşi corpului libertate. Nimic nu mi se pare mai trist decât să văd un om care danseză singur. E ridicol. În tango corpul tău are o relaţie cu alt corp. Asta e partea interesantă. Să poţi să răspunzi impulsului unui alt corp, să poţi să îl chemi spre tine, să îl respingi, să îi dai o formă. O mişcare durează o secundă. E o arta temporară. Ca dans social, tangoul este gândit pe paşi, este realmente improvizaţie.

Sunt puţini elevi sub douăzeci de ani, lucru care pe mine personal mă încântă. Este un dans puţin nostalgic, puţin grav. E foarte ciudat să îl exploatezi doar la suprafaţă. Nu există limita superioară de vârstă. Nu este nevoie de condiţie fizică. Dacă vrei să îţi fac un profil, oamenii care vin la dans sunt, în general, tineri cu o slujbă stabilă, care încearcă să facă ceva relaxant. Ceva care nici să nu te obosească, nici să nu fie facil.

E nesănatos să dansezi mereu cu aceeaşi persoană. Ideal e să poţi improviza cu oricine. La origini, era dansat exclusiv de bărbaţi. Şi acum în Buenos Aires, practică dansul unii cu alţii, dansatori faimoşi. Când am deschis şcoala, evident, doamnele erau mai multe. În momentul acesta suntem printre puţinele şcoli din Bucureşti care au mai mulţi bărbaţi.

Cam trei luni. Femeile învaţă mult mai repede. Bărbaţii sunt mai lenţi. Ulterior însă, cam după un an, echilibrul se schimbă. E un paradox interesant.