Tanar arestat pentru ca „s-a plimbat” pe un sloi de gheata
Mickey Poland, in varsta de 18 ani, a aflat, pe calea cea grea,
ca este ilegal sa „te plimbi” pe un sloi de gheata in Alaska.
Acesta, impreuna cu cativa prieteni, s-a gandit ca ar fi interesant
sa sara de pe un sloi
de gheata pe altul, pe raul Chena, insa Poland a nimerit pe o
bucata care s-a desprins si a fost luat de curenti, indepartandu-l
de prietenii sai.
Pentru a-i da o mana de ajutor, prietenii sai i-au aruncat o
cutie pe care sa stea si un capac de plastic pentru a-l folosi ca
vasla. Acesta a plutit aproximativ 400 de metri in aval pana cand
pompierii au reusit sa il prinda si sa il salveze.
Imediat ce a fost salvat, Poland a fost arestat si acuzat de
„comportament neadecvat si crearea unor conditii periculoase pentru
pompierii care l-au salvat”.
Acesta nu a contestat acuzatiile si a primit o sentinta de 10
zile de inchisoare cu suspendare, 50 de ore
in serviciul comunitatii si o amenda de 100 de dolari.