Tamas, implicat într-un scandal
„Tamaș a venit între orele 4.00 și 5.00, însoțit de 10-15 prieteni, care au încercat împreuna sa intre chiar și dupa ce le-am spus ca este închis. Nu au vrut sa înțeleaga și s-au luat la bataie cu bodyguarzii”, a declarat un șef de sala de la Bingo Postavarul, din Brașov.
În urma scandalului, sala de bingo a suferit pagube mari, fiind distruse geamuri, uși, mese și scaune. „Dupa scandal, m-am deplasat la Secția 1 de Poliție și am reclamat cele întîmplate”, a precizat șeful de sala.
Patronul salii respective a afirmat ca inițial fotbalistul a venit doar cu un prieten. „Dupa ce noi i-am spus ca este închis a replicat: «Pentru mine nu e închis!». A plecat și, dupa trei minute, a revenit cu aproximativ zece prieteni. Au început sa faca scandal și sa distruga tot”, a precizat patronul salii.
Liviu Naghi, ofițer de relații cu presa din cadrul IPJ Brașov, a afirmat ca exista o reclamație legata de incidentele din noaptea de miercuri spre joi, în care este menționat și numele fotbalistului. „Urmeaza sa audiem toate parțile implicate pentru a putea face încadrarea faptei” a adaugat Naghi.
O angajata a salii de bingo, care nu a dorit sa își decline identitatea, a declarat ca Gabriel Tamaș a mai fost implicat într-un incident, în urma cu un an. „L-am recunoscut imediat, pentru ca în urma cu un an a mai venit la noi. Atunci a batut o ospatarița și apoi a plecat, pur și simplu”, a adaugat angajata respectiva.
Un alt angajat al salii, un bodyguard care a fost agresat de Tamaș și prietenii acestuia, a afirmat ca probabil fotbalistul va fi sancționat cu cel mult o amenda. „M-au batut, dar probabil nu se va întîmpla nimic. A mai facut scandal și a luat cel mult amenda. Probabil și acum va fi la fel”, a precizat angajatul.
Gabriel Tamaș este fiul șefului Poliției Poiana Brașov și a mai fost implicat într-o bataie, în luna octombrie 2003, în urma careia una dintre persoanele agresate de el a fost internata în spital.
Mediafax