În noaptea de luni spre marți, mai multe exemplare ale Coranului au fost arse la cea mai mare bază americană din Afganistan, la Bagram, potrivit autorităților afgane și unor angajați afgani, fapt ce a declanșat manifestații de protest violente, în cadrul cărora cel puțin nouă afgani au fost uciși și aproximativ 30 răniți.
Protestele au determinat oficialitațile americane, printre care Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, și comandantul-șef al Forței NATO în Afganistan, generalul John Allen, să prezinte scuze poporului afgan, aratând ca acest act a fost „o eroare” generată de „ignoranță”, dar care are „consecințe grave”.
Ieri, mișcarea de protest a căpătat alte accente, talibanii emițând un comunicat în care cer ca „invadatorilor” să le fie dată o lecție.
„Pentru a apăra Cartea Sfântă (…), trebuie să atacați curajos bazele militare ale invadatorilor, convoaiele lor militare, să-i ucideți, să-i capturați, să-i bateți și să le dați o lecție astfel încât să nu mai îndrăznească niciodată să insulte Sfântul Coran„, au cerut talibanii în comunicat.