Tahar Rahim, despre cum e să fii în pielea unui criminal în serie, în show-ul Netflix „The Serpent”
Actorul francez Tahar Rahim joacă rolul principal, cel al criminalului în serie Charles Sobhraj, în miniseria Netflix-BBC „The Serpent”, bazată pe o poveste adevărată. Miniseria de opt episoade, în care mai joacă Jenna Colman, a avut premiera vineri pe rețeaua de streaming.
Într-un interviu acordat publicației The Hollywood Reporter, Tahar Rahim a povestit despre cât de dificil i-a fost să intre în pielea personajului Charles Sobhraj, fiind un rol total opus firii sale.
Povestea este cea a unuia dintre cei mai cunoscuți criminali în serie, care în prezent își ispășește pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru uciderea, în anii ‘70, a cel puțin zece turiști tineri în Thailanda, Nepal și India.
Tahar Rahim: Nu găseam nicio conexiune între mine și el
Rahim a povestit că, de obicei, atunci când se pregătește pentru un rol, începe să facă documentare și construiește partitura din interior, abia apoi pregătindu-se pentru partea fizică, exterioară a personajului. În cazul lui Sobhraj, actorul spune că a trebuit să procedeze invers, pentru că nu reușea, după toate informațiile obținute, să-i înțeleagă psihologia.
“Pe vremea când eram adolescent, am citit cartea ‘Serpentine, despre Sobhraj și victimele sale, și nu-l puteam percepe ca pe om real, ci ca pe un actor care își schimba mereu identitatea. Pe lângă faptul că mi-am dorit mereu să-l joc, atunci când agentul meu m-a sunat pentru rol, eram într-o perioadă în care voiam să experimentez cum e să interpretezi o partitură negativă, pentru că nu făcusem asta niciodată, așa că oferta a venit la fix. Însă, mi-a fost greu, mai ales în primele două săptămâni, pentru că el nu este deloc empatic, este un bărbat rece și un manipulator, și nu am găsit nici măcar o singură conexiune între mine și el. Apoi am început să creez personajul din exterior. I-am creat imaginea, cu ajutorul diferitelor cărți și al unor lungi conversații cu regizorul. Iar sursa mea de inspirație a fost o cobră. Vă puteți imagina că m-am inspirat după o cobră pentru rolul acesta?”, a povestit Rahim.
„Pe de altă parte, când veneam la filmări, abordam o atitudine super rece, nu vorbeam cu colegii, tocmai pentru a nu crea nicio conexiune emoțională cu ei”, a mai povestit actorul.
“În final, am găsit o singură conexiune cu Sobhraj. La un moment dat, una dintre replicile sale este ‘Dacă trebuie să aștept ca lumea să vină la mine, am să aștept. A trebuit, mereu, să-mi obțin singur tot ceea ce am vrut să am’. Și exact aici mă identific cu el, în sensul că și eu a trebuit să lupt pentru tot ceea ce am. Provin dintr-un orășel micuț din Franța. Nimeni din familia mea nu are vreo legătură cu actoria. Așa că a trebuit să-mi câștig proprii bani pentru a putea lua trenul spre Paris și să muncesc pentru a-mi plăti cursurile”, a încheiat Rahim.
Tahar Rahim este unul dintre cei mai apreciați actori francezi ai momentului. În vârstă de 39 de ani, el a devenit cunoscut cu rolul din „A Prophet”, de Jacques Audiard, pentru care a primit două premii Cesar și un trofeu al Academiei de Film Europene. Cel mai recent a jucat în filmul regizat de Kevin Macdonald „The Mauritanian”, cu Jodie Foster, Shailene Woodley și Benedict Cumberbatch.pentru care a fost nominalizat la Globurile de Aur.
CITEȘTE ȘI: Filmările pentru al doilea sezon al serialului Netflix „The Witcher” au fost încheiate
Amazon și Netflix conduc în topul nominalizărilor la premiile Sindicatului producătorilor americani
Omar Sy, despre filmările pentru hitul Netflix “Lupin” sub restricții
Foto: Profimedia Images