Selectionerul echipei nationale de handbal feminin, Gheorghe Tadici, este aproape sigur ca Romania se va califica in semifinalele Campionatului Mondial, ce are loc in Franta.
„Am avut un joc foarte greu cu Coreea de Sud. Se joaca greu impotriva echipelor asiatice. Exact de asta ne-a fost frica. Am inceput altfel decat ne-am propus. In momentul in care apararea a inceput sa o ajute pe Luminita Dinu, lucrurile au intrat pe fagasul bun. Am plecat 24 de echipe la drum si cred ca am intrat in primele opt. Fiecare din cele 12 echipe ramase isi doreste o medalie, dar si un loc care sa ii faciliteze accesul la Jocurile Olimpice. Echipa Romaniei, spre deosebire de Rusia, are infinit mai grele meciurile aici pentru ca toate echipele sunt avizate si doresc sa faca un rezultat de exceptie. Suntem in grafic. Sunt aproape sigur ca ne vom califica in semifinale”, a spus Tadici.