Sweet home, Romania!
Am luat avionul Tarom de la Montreal si dupa zece ore de zbor am ajuns la Otopeni, in tara. Dupa o asteptare lunga pentru a ne recupera bagajele, am trecut prin vama. Duduia de la vama ne-a privit cu un aer glacial.
„Ce aveti acolo in geamantane?” ne intreaba cu un ton rastit. „Sunt cam burdusite. Nu aveti cam multe?”
„Doamna”, zic eu, mai infipta, „revenim dupa 15 ani in tara, am adus si noi cadouri la rude, la prieteni, ca asa se cuvine.”
„Ia desfaceti, sa vad si eu.”
Pe caldura ce domnea in sala de cautari, asta mai trebuia, sa refac geamantanul ca sa-l pot inchide.
Asta daca aveam timp, deoarece vamesa mai cere sa vada un bagaj, si inca unul, si pe toate le intoarce cu fundul in sus. Dupa a patra valiza cred ca s-a plictisit si ne-a intrebat de bani.
„Cu cati bani ati venit? Cat timp stati? La cine stati?” (Cu toate ca toate aceste intrebari ni le pusese granicerul cand ne-a cerut pasaportul).
Dupa toate aceste intrebari s-a mai invartit, s-a mai gandit, si ne-a lasat sa trecem uitandu-se la noi cu dispret si ducandu-se sa mai vorbeasca cu colegele sale care erau deja la o sueta un pic mai incolo si care ne priveau cu un zambet sarcastic , idiotii care venim incarcati in tara cu cadouri cu bani pentru a ne ajuta rudele si economia, ca aceste „Doamne” sa ne dispretuiasca si sa-si bata joc de noi la granita.
I-am explicat ca buletin nu mai avem de cand ne-am stabilit in Canada, dar nimeni nu pricepea nimic, de parca nici patru clase nu aveau! Bineinteles ca tot timpul un controlor vorbea, iar altul se lipise de noi, ca nu cumva sa fugim fara a achita amenda.
Degeaba le-am explicat situatia, ca nu intelegeau nimic. Ajunsesem la gara si vazand ca trecem de gara, am achitat amenda si ne-am dat jos, plini de nervi si de scarba.
Pacat!
Carmen Mandoiu