Suspendare redusa pentru Paraschiv
Comisia de Apel a Federației Române de Fotbal (FRF), a decis, luni, reducerea suspendarii jucatorului echipei Steaua, Sorin Paraschiv, de la doua etape la una, în urma contestației depuse de gruparea din Bulevardul Ghencea.
Inițial, Comisia de Disciplina l-a suspendat pe Paraschiv doua etape, în urma eliminarii din meciul CFR Cluj – Steaua, scor 0-2, din etapa a XI-a a Diviziei A.
Astfel, Paraschiv va putea evolua în meciul FCM Bacau – Steaua, din etapa a XIII-a a Diviziei A, el ispașindu-și suspendarea în partida cu FC Național, din etapa a XII-a.
Președintele executiv al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat ca decizia Comisiei de Apel a fost „normala” și a precizat ca președintele Comisiei de Disciplina a FRF, Doru Viorel Ursu, îi ceruse lui Paraschiv sa recunoasca o greșeala pe care nu o facuse. „De data aceasta, am comparut în fața unei instanțe care pune adevarul mai presus de orice”, a spus Stoica, precizînd ca la apel a fost analizata proba video, care fusese respinsa de Comisia de Disciplina.
Pe de alta parte, comisia FRF a respins apelul jucatorilor echipei Farul Constanța, Iulian Apostol, Adrian Senin și Mihai Baicu, suspendați pentru șase luni, primii doi, respectiv trei luni.
Apostol și Senin au fost suspendați dupa ce au fost depistați pozitiv cu furosemid, o substanța ce mascheaza utilizarea produselor interzise, în urma unui control antidoping. Baicu a fost suspendat deoarece a încercat sa induca în eroare comisia, susținînd ca a combinat probele de urina ale celor doi cu a sa.
Mediafax