Susan Sarandon îşi menţine silueta cu lecţii de box
Vedeta americană, în vârstă de 67 de ani spune că a început să facă box întrucât îşi doreşte să se menţină cât mai suplă. Ea va deveni pentru prima dată bunică la sfârşitul acestei luni, atunci când va naşte fiica ei, Eva Amurri Martino. Potrivit Mediafax, actriţa adoră să facă sport, aşa că aleargă pe bandă, timp de 30 de minute în fiecare zi.
„Cineva mi-a oferit o lecţie de box drept cadou, apoi eu am continuat şi mi-a plăcut. Îmi plac sălile de box. Este amuzant să-i vezi în jur pe toţi acei pugilişti şi e amuzant să loveşti – e un exerciţiu fizic!”, a declarat Susan Sarandon pentru revista People.
Foto: AFP – Mediafax Foto
Actriţa americană a dezvăluit, cu această ocazie, şi câteva dintre secretele aflate în spatele aspectului ei fizic tineresc: „Dacă vrei să îmbătrâneşti cu graţie, trebuie să nu fumezi ţigarete şi, probabil, să râzi mult, să faci exerciţii fizice, să mănânci sănătos şi să te fereşti de soare. Aceştia ar fi factorii principali. La fel cum ar fi şi să ai o echipă de machiaj extraordinară şi o echipă de coafeze – acesta este adevăratul secret”.