Multi dintre voi folositi mIRC-ul, celebrul program destinat comunicarii interpersonale prin scris. Ei bine, pana acum ne-am multumit sa lansam programul, sa ne logam, sa intram pe vreun canal si sa incepem sa vorbim mai mult sau mai putin vorbe, insa mai exista si o extra-distractie, mai ferita de ochi si de simplul clic al mouse-ului.
Creatorul programului, Khaled Mardam-Bey, a ascuns cateva chestii haioase prin el. Hai sa descoperim cateva din ele. Totul este ascuns in jurul iconitei de About, cea galbena, ultima din dreapta, de langa colacul de salvare. Pentru inceput, dati clic dreapta pe acea iconita pentru a putea citi niste mesaje haioase – continuati sa apasati pentru a schimba mesajele. Dupa ce considerati ca ati lecturat destul, apasati pe acea iconita pentru a afisa fereastra de „despre”. Aici sunt cateva chestiuni care merita efectuate. Prima este si cea mai simpla, dati un clic stanga pe iconita mIRC-ului pentru a o schimba cu cea veche.
Oriunde in acea ferestra, exceptand un buton, dati un clic dreapta si priviti sus, unde scrie mIRC(r) – veti putea observa un punct neobosit care se tot pune pe I, si care tot pleaca, tot de pe I. Pentru a „manca” acel punct, mai dati un clic dreapta.
Pentru o surpriza „sunatoare”, apasati pe nasul lui Khaled, incercati de mai multe ori in locuri diferite, pozitia nefind foarte evidenta, insa nu este chiar pe centrul nasului, ci undeva spre nara lui stanga. Veti asista la reactia lui la un asemenea gest insolent. Sfat – puneti castile la urechi sau dati drumul la boxe.
O ultima creatie este ascunsa in spatele fotografiei despre care tocmai am vorbit. Daca doriti sa vedeti jucaria de plus a lui Khaled, tastati arnie, si voila, cine a spus ca dinozaurii au disparut?
Acestea au fost cele cateva lucruri mai putin evidente din mIRC, sper sa va fi distrat si mai mult decat simpla lui folosire, oricum, continuati.