Surpriză: nicio echipă nu a fost eliminată la ,,Asia Express” – FOTO
Plină de contraste şi de necunoscute, cea mai săracă ţară din Asia, Cambodgia, le-a oferit concurenţilor o lecţie în ediţia de aseară. Şocul cultural i-a făcut să aprecieze ceea ce au, chiar dacă de mai bine de trei săptămâni trăiesc în cele mai grele condiţii: ,,Au reuşit să mă aducă în stadiul în care să mă bucur de nimic. Când ne-o fi mai greu, să nu ne fie aşa.”, afirma Liviu Vârciu. Miza Amuletei le-a oferit echipelor o şansă de a beneficia de o schimbare de peisaj, din casele localnicilor într-un hotel de lux, dar până la a juca pentru recompensă, vedetele au mai avut de îndeplinit o provocare.
Proba furnicilor le-a dat mari bătăi de cap concurenţilor, care au încercat contracronometru să culeagă micile insecte din copac şi să le pună într-un recipient până la marcaj. Cambodgienii le folosesc în domeniul culinar pentru acrirea preparatelor, utilizându-le în locul oţetului. În uimire şi ţipete cauzate de muşcăturile furnicilor, concurenţii au îndeplinit proba, pe care au catalogat-o ca fiind una dintre cele mai grele de până acum: ,,Simţeam că se urcă peste tot pe mine, le simţeam pe sub piele, nu mai puteam efectiv.”, a afirmat Daniela Crudu. Adrenalina momentului şi dorinţa de a juca în Proba Amuletei i-a făcut pe Ionuţ Ghenu şi Lora, Vica şi Daniela, dar şi Raluka şi Ana Baniciu să fie primele trei echipe ajunse la punctul de control, reuşind să se califice în lupta pentru recompensă.
Proba Amuletei a fost un cumul de spaimă şi dezgust, prin care cele trei cupluri au trecut cu toată determinarea, dorind să beneficieze de cel mai ofertant câştig de până acum. Provocarea a fost pe măsura mizei, pentru că cei şase au fost nevoiţi să care pe corp douăzeci de tarantule vii, ca mai apoi să mănânce două dintre ele, prăjite. Testul contracronometru a fost metoda de departajare a curajoşilor, care au făcut deliciul telespectatorilor prin reacţiile spumoase, dar s-au şi întrecut pe sine în această misiune dură. Câştigătorii Probei Amuletei au fost Lora şi Ionuţ Ghenu, care au beneficiat de o seară de răsfăţ în capitala Cambodgiei. Pe lângă 2500 Euro, cei doi au petrecut o seară la un hotel de lux din Phnom Penh, unde au avut la dispoziţie 600 de Dolari, pe care au decis să îi utilizeze la magazinele tradiţionale, cumpărând mici atenţii şi pentru ceilalţi colegi. Tot ei au câştigat imunitate la eliminare şi s-au bucurat de următoarea zi ca turişti, fără a participa la celălalte probe.
La polul opus, celelalte trei echipe au fost cazate în casele localnicilor, unde au avut parte de o noapte grea. La micul dejun, care a constat doar din banane verzi, pâine şi margarină, nervii şi oboseala au început să îşi spună cuvântul. Fără nicio recompensă, Ana Baniciu şi Raluka, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, Vica Blochina şi Daniela Crudu au plecat spre o nouă misiune. Ajunşi la steagul ,,Asia Express” au fost nevoiţi să decidă între risc şi varianta sigură, ţinând cont de faptul că se află într-o cursă contracronometru. Proba le-a dat posibilitatea de a alege: fie meditau într-un templu timp de 40 de minute şi alegeau o rută ocolitoare către punctul de control final, fie se tatuau şi obţineau astfel două bilete de feribot către locul unde îi aştepta Gina Pistol. Toţi au ales să se tatueze, Liviu Vârciu, Ana Baniciu, Vica Blochina, dar şi Daniela Crudu au fost coechipierii care au decis că vor să poarte amintirea unei experienţe unice pe piele, realizată într-un templu budist: ,,M-a durut pe mine când am văzut cum i-l face, e o tehnică…mai sălbatică.”, mărturisea Andrei Ştefănescu.
Ultimul punct de control a fost situat în cel mai populat oraş al ţării, centrul cultural, turistic Phonm Penh. Pentru că ediţia a coincis cu ziua frumoasei prezentatoare Gina Pistol, toţi au păşit pe covor cu o mică surpriză pentru acesta, ba chiar i-au cântat şi ,,La mulţi ani”. Deşi Vica Blochina şi Daniela Crudu, ultimele ajunse, au fost propuse la eliminare, Dragonul Verde le-a salvat şi le-a mai dat o şansă de a rămâne în cursa vieţii lor. În schimb, în ediţia de luni vor fi nevoite să care un mic ,,handicap” pe tot parcursul cursei. Săptămâna viitoare, cele patru echipe rămase în cel mai dur reality show, ,,Asia Express”, vor pune la bătaie toate resursele rămase pentru a-şi asigura ,,paşaportul” către Thailanda. La doar câteva misiuni de ultima etapă din Drumul Dragonului, vedetele vor scoate la iveală noi strategii şi se vor întrece pe sine în cele mai dificile probe, luni şi marţi pe Antena 1, de la 20:00.