Supersomething

Peisaje mirifice, războiul din Balcani şi tenismanul Goran Ivanisevic pot constitui un set de elemente suficiente pentru a caracteriza Croaţia, după părerea coregrafului Cosmin Manolescu. De faptul că nu este deloc departe de adevăr avea să se convingă în timpul unei rezidenţe la Zagreb.

Desigur, cu nuanţele de rigoare: frumuseţea ţinuturilor se traduce şi printr-un fel de graţie interioară a oamenilor; războiul din deceniul trecut a lăsat urme chiar şi în sufletele celor mai tineri, iar Goran Ivanisevic este fanionul unei pasiuni arzătoare pentru sport în general. Din contactul cu aceste realităţi, unele vizibile, altele constitutive, au rezultat liniile viitorului spectacol “Supersomething”. Pentru realizarea lui, Cosmin Manolescu a strâns în jurul său o mică echipă formată din dansatorii croaţi Larisa Lipovac, Roberta Milevo, Andrea Gotovina şi Zak Valenta, cărora li se alătură compozitorul Vlaicu Golcea, care urmează să conceapă coloana sonoră.

Spectacolul va avea două premiere – una la sfârşit de septembrie la Zagreb şi alta la început de octombrie la Bucureşti. Se repetă pe rând în cele două capitale. Am avut ocazia să asist la una dintre sesiunile de lucru deschise. Desigur, a fi îngăduit în laboratorul de creaţie al unui artist este întotdeauna un privilegiu. Chiar şi atunci când artistul în cauză îşi ia măsuri de precauţie şi nu dezvăluie decât o parte, cea pe care o stăpâneşte cel mai bine în faza respectivă. Cu atât mai mult când accesul este permis într-un moment de căutare autentică şi de coagulare a ideilor, precum cel în care ne-a invitat Cosmin Manolescu.

Fără introduceri, prezentări şi explicaţii în exces, ne-a lăsat să urmărim etapa de lucru în care se afla. Am putut remarca atât continuitatea unui parcurs început cu câtva timp în urmă, cât şi progresele zilnice, acei mici paşi în plus care se adaugă de la o repetiţie la alta. Procesul de creaţie pornea de la cotidian, de la concret evoluând apoi spre simbolic. Spre exemplu, dansatorii erau lăsaţi să joace realmente tenis, cu rachete, mingi şi un perete de antrenament.

După un timp, gesturile fireşti erau uşor deplasate într-o zonă care le încărca de alte semnificaţii. Dansatorii erau stimulaţi să dezvolte un discurs interior care nu mai avea legătură cu sportul. Tot astfel, într-o altă secvenţă, li se solicita să creeze o statuie ori un grup statuar. Dacă, iniţial, acestea păreau să fie un simbol al sportului şi/sau sportivului prin excelenţă, ulterior ele se transformau şi căpătau accente de suferinţă sau de încordare şi tensiune.

Într-un alt moment, cei patru dansatori începeau prin a se plimba de-a lungul liniilor paralele ale unui teren de tenis. O făceau pe un fundal muzical mobilizator, un cântec patriotic croat, ale cărui versuri şi ritm erau încet, încet ignorate. Predomina preocuparea de a face mingea să sară uşor pe rachete. Începeau apoi să schimbe mici pase care îi aduceau în cele mai neobişnuite poziţii.

Iar atunci când unul dintre ei scăpa mingea, ieşea în afara scenei-teren de tenis. Finalmente, nu mai rămânea decât un singur dansator, ale cărui mişcări se transformau într-unele de dans clasic, deturnând astfel cu totul sensul angajant al cântecului înspre artă şi puterea ei de a transcende conflicte.

Fiind o fază intermediară de lucru, ar fi destul de dificil să intuim care vor fi dimensiunile finale ale spectacolului. În schimb, am reuşit să ne facem o ideea destul de clară despre felul în care lucrează coregraful Cosmin Manolescu: fără a impune ceva, ci prin propuneri succesive de noi perspective şi unghiuri de abordare, stimulând imaginaţia dansatorilor şi fiind mereu atent la sugestiile lor din timpul dedicat improvizaţiilor, discutând cu ei fiecare secvenţă, ce spune ea, unde trimite cu gândul, care sunt imaginile cele mai puternice.

Spectacolul “Supersomething” este realizat în cadrul programului de colaborare artistică internaţională “Dans. Dialog”, derulat de Fundaţia Proiect DCM cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, prin programul Cantemir.

1 octombrie, Centrul Naţional al Dansului.