Au renunțat la somn, mâncare și chiar la mersul sinur la toaletă. Și-au reînnoit jurămintele de 101 ori. Au făcut tot soiul de chestii pe care alții le-ar considera ridicole. Dar a meritat. Numele lor este înscris pentru totdeauna în Cartea Recordurilor.
1. Cea mai lungă îmbrățișare: 24 ore și 33 de minute
Ron O’Neil și Theresa Kerr au arătat întregii lumi cât de mult le place să se îmbrățișeze. În iunie 2010, pe o plajă din Canada, cei doi și-au strâns brațele unul în jurul celuilalt și au rămas așa timp de o zi, mai precis 24 de ore și 33 de minute.
2. Cel mai lung sărut: 58 hours 33 minutes
Tailanda, februarie anul acesta. La evenimentul „Crezi sau nu” Ekkachai Tiranarat și Laksana Tiranarat și-au lipit buzele timp de 58 ore, 35 de minute și 58 de secunde. Cuplului nu i-a fost permis să stea jos, să se odihnească sau să moțăie. Până și la toaletă au mers sărutându-se.
3. Cei mai mulți participanți la un joc „Mă iubește/Nu mă iubește”: 331 de persoane
Încă de la o vârstă fragedă învățăm că cea mai bună modalitate de a afla dacă unei persoane îi place de tine este să smulgi petalele unei margarete. Chiar dacă acest joc de origine franțuzească distruge o floare, are avantajul că te duce, cel puțin pe moment, în anii copilăriei.
De aici până la stabilirea recordului de cele mai multe persoane care smulg petalele margaretelor în același timp, nu a mai fost decât un pas. Recordul mondial este de 331 de persoane și a fost stabilit în aprilie 2009 în Milano.
4. Cele mai multe îmbrățișări în 24 de ore: 8.709
Persoana care a reușit să îmbrățișeze cei mai mulți necunoscuți Jonathan Sexton. Sexton a stabilit recordul mondial în 2011, la Bonnaroo Music and Arts Festival. El a luat în brațe nu mai puțin de 8.709 persoane în 24 de ore.
5. Cele mai multe partide de sex: de 50 de ori în 4 ore, cu aceeași parteneră
Înainte de a vă oripila sau, eventual, de a anunța poliția, trebuie să aflați că este vorba de un… greiere. Mai precis, greierele solzos Ornebius aperta din Australia. Performanța lui este acuplarea, cu aceeași parteneră, de 50 de ori în 3-4 ore.
6. Cel mai vechi poem de dragoste: Istanbul #2461
Poemele de dragoste au existat dintotdeauna. Cel mai vechi astfel de poem, numit de specialiști Istambul #2461, datează de acum peste 4000 de ani, mai precis din 2037 î.e.n..
Se bănuiește că poemul a fost recitat de soția regelui sumerian Shu-Sin (care a domnit între 2.037 î.e.n.-2.029 î.e.n., după care a fost gravat pe o tăbliță de lut.
7. Înnoirea jurămintelor: de 101 ori
Cum îți demonstrezi dragostea și atașamentul față de partenerul tău? Te căsătorești! Dar dacă vrei să afirmi cu tărie acest lucru? Ei bine, te căsătorești de 101 ori.
Lauren Lubeck Blair și David E. Hough Blair și-au reînnoit jurămintele pentru a 101 oară în noiembrie 2011, la 27 de ani de la „prima” căsătorie.
Întrebarea este: cum or sta cu nervii cavalerul și domnișoara de onoare? Mai pot susține ritmul de 3-4 nunți pe an?
8. Cel mai lung dans: 35 de ore
Adori să „rupi” ringul de dans cu partenerul tău? Care este recordul vostru? Ei bine, mai aveți ceva de exersat până să îi ajungeți sau chiat să-i depășiți pe mexicanii Francisco Petatán-Garcia și Joana Salinas-Aviles, care au dansat non-stop timp de 35 de ore, în noiembrie 2008.