Super-Heroes

„It’s psychotic! They keep creating new ways to celebrate mediocrity.” în opinia subsemnatului, replica esențiala (și mustind de sarcasm) a celei mai noi oferte animate Pixar, o oferta pe care trebuie sa fii de-a dreptul tâmpit s-o refuzi. Doamnelor și domnilor, The Incredibles.

Am început prin a aminti de Pixar, așa ca se cuvin niscai precizari: Incredibles seamana și nu seamana cu anterioarele producții (Toy Story, TS2, A Bug’s Life, Monsters Inc., Finding Nemo) ale studioului care a cam îngropat (for better or worse) animația tradiționala. Seamana pentru ca te simți bine înainte (a nu se rata senzaționalul scurt-metraj Boundin’), în timp ce și mai ales dupa și pentru ca a încasat o droaie de bani; nu seamana pentru ca-i primul Pixar cu oameni în loc de animaluțe, pentru ca-i PG (necesita acordul parinților), pentru ca are doua ore, pentru ca, în ciuda aparențelor, se adreseaza în primul rând adulților și pentru ca e scris și regizat de un singur om.

Crescut, ca și Tim Burton, la Disney, Brad Bird este un individ îndragostit de cultura și filmele anilor ’50-’60, care a debutat cu un episod din Amazing Stories al lui Spielberg (deliciosul Family Dog), și-a facut rodajul cu The Simpsons, a realizat mini-capodopera The Iron Giant pentru (acum defuncta) filiala de animație Warner Bros. și care a acum acceptat propunerea producatorului John Lasseter de a realiza Incredibles pe computer, pentru Pixar.

Rezultatul ? Hai sa zicem ca daca Tarantino n-ar fi rupt gura târgului cu Kill Bill 2, Incredibles ar fi fost filmul anului. Un story inteligent (super-eroii sunt renegați și relocalizați în suburbii), o muzica (Michael Giacchino) care l-ar umple de placere pe John Barry și, mai ales, personaje 3D (sic!); de fapt, filmul lui B.B., parte aventura retro/cool cu parfum de 007, parte satira sociala americana, parte eseu despre parinți, copii, comunicare, job, vârsta a 3-a și… burta, e la fel de mult film „despre” super heroes pe cât It’s Alive!, de exemplu, e „despre” bebeluși mutanți ucigași.

Singurul reproș: puțin prea zgomotos, prea frenetic, în partea a doua, când acțiunea ajunge la paroxism și când replicile, gloanțele și citatele (de la Indiana Jones la Earth vs. the Flying Saucers, trecând prin Lucas și Superman) zboara în toate parțile. Puține minusuri însa pentru un film animat care (incredibil!) reușește sa fie mai uman decât filmele clasice. Prilej de sarbatoare sau îngrijorare ? Meditați.

Andrei Cretulescu