Sunt o victima colaterala
Los Angelesul apare filmat din unghiuri cum nu am prea vazut pîna acum: filmari aeriene, noaptea, în care orașul pare un gigant în amorțeala. Îți da o senzație stranie de loc unde nimeni nu cunoaște pe nimeni. Pare perfect normal astfel ca nu apare nici un cetațean indignat sau martor imediat dupa scena în care taximetristul intepretat de Jamie Foxx asista neputincios la aterizarea unui cadavru pe propria mașina.
Asta e L.A.-ul și, vazând acest film, mi l-am adus perfect în minte: acum vreo 5 ani cautam cu disperare centrul pîna ce m-am lamurit ca el pur și simplu nu exista. Iar ideea de metrou sau autobuz era una absolut excentrica într-un loc invadat de mașini. Va dați seama ca ardeleanul din mine era absolut siderat…
Cine își va mai aduce aminte de Heat va înțelege de ce am tot respectul pentru Mann și îl socot un maestru al thrillerului. Daca dupa Heat toata lumea a ramas în cap cu secvența antologica a discuției între De Niro și Pacino, de data asta în Collateral m-a naucit secvența din night-clubul în care killerul „profi” interpretat de Tom Cruise încearca sa-și gaseasca victima.
Tom Cruise mi-a fost totdeauna simpatic, fara sa îl consider totuși un mare actor. Cred însa ca e un tip de mare talent și foarte muncitor. Sigur ca a facut multe „bullshituri” la viața lui, am revazut chiar acum cîteva zile Vanilla Sky care e o idioțenie de la un cap la altul.
Asta nu ma împiedica însa sa îmi aduc aminte cu placere de Eyes Wide Shut, Minority Report, Magnolia sau Nascut pe 4 iulie. Rolul din Collateral îi vine manușa: un tip cool, precis, exact, killer profesionist care are de executat 5 indivizi. Nici unul mai mult.
Exagerat de carunt și nu foarte simpatic pentru ce face în filmul asta, Cruise nu mai are nimic din aura de puști teribil al Hollywoodului.
Tudor Giurgiu